- La cea de a 46-a ediție
O mulțime de oameni au fost atrași de festivalul florilor din acest an, cea de a 46-a ediție a Simfoniei Lalelelor, având un număr record de vizitatori. Zeci de mii de persoane au mers în Lunca Argeșului acolo unde au avut loc spectacole pentru toate gusturile, expoziții dendro-floricole, ArtFusion festival, ateliere de creație. Comercianții s-au bucurat, de asemenea, de un segment important de cumpărători dornci să își înfrumusețeze grădinile sau să își îmbogățească livezile cu specii noi de pomi. Ștefan Bănică Junior a susținut un concert incendiar. Pentru melomani, Filarmonica Pitești a avut un concert extraordinar, avându-i ca invitați pe soprana Oana Șerban și tenorul Andrei Petre, orchestra fiind dirijată de Alexandru Ilie.
Preșcolarii și elevii, în costume populare
După deschiderea oficială găzduită de Filarmonica Pitești, unde au ținut discursuri organizatorii și invitații, în Piața Primăriei a avut loc tradiționala ”paradă a florilor”.
Preșcolari și elevii de la unitățile de învățământ din Pitești au defilat în costume populare sau decorate cu flori, din Piața „Vasile Milea” până în Piața Primăriei, unde au fost așteptați de oficialități. La eveniment au fost prezenți primari, parlamentari, ambasadori din mai multe țări și delegați din țară și din străinătate. Ediția a 46-a a Simfoniei Lalelelor a fost una jubiliară, în primăvara lui 2023 împlinindu-se 50 de ani de la înflorirea primelor lalele plantate în Pitești, tematica expoziției florale a festivalului din acest an fiind „Pitești, de 50 de ani, Orașul lalelelor!”.
George Simion a încercat să distragă atenția
Așa cum era de așteptat, de la eveniment nu au lipsit nici politicienii.
La tradiționala ”paradă a florilor” și-a făcut apariția și George Simion, liderul AUR. Însoțit de membri de partid, Simion s-a poziționat chiar în zona centrală din fața Primăriei Pitești, alături de zeci de susținători și membri de partid, într-o zonă unde de obicei stăteau oficialitățile și invitații de peste hotare. Organizatorii au fost nevoiți să se mute într-o parte, departe de zona centrală de unde putea fi văzută cel mai bine defilarea . Simion a încercat să distragă atenția, făcându-și apoi poze cu simpatizanții și cu membri de partid.
Aglomerație de nedescris pe străzi
Cei care au ales să vină cu mașina la ”Parada florilor” au regretat amarnic. Locurile de parcare din zonă au fost au fost rezervate de organizatori pentru delegațiile participante la Simfonie, iar ca să găsești un loc de parcare a trebuit să ocolești jumătate de oraș. Și la intrările în Pitești s-au creat ambuteiaje mari, traficul în zona Podul Viilor fiind aproape paralizat. Un drum de la Ștefănești la Pitești care de obicei durează 10 minute, a fost parcurs acum în aproximativ 40 de minute!
La coadă la fotografii
Vineri, imediat după inaugurarea oficială, Parcul Lunca Argeşului a devenit destinaţia a mii de persoane. Venind pe jos sau cu maşina oamenii au vrut să vadă expoziţiile sau să cumpere flori. Vizitatorii au apreciat grădinile de flori, zonele amenajate pentru fotografii, târgul de flori, zona de picnic, atelierele de creație floristică, ArtFusion festival, dar și programul artistic din zona scenei. La panourile cu flori oamenii stăteau la coadă ca să se fotografieze.
Pavilion expoziţional cu puţine exponate
În pavilionul expoziţional doar câţiva florişti s-au întrecut în măiestrie. Aranjamentele floralele au fost puţine faţă de alţi ani, pentru un spaţiu atât de mare. Tocmai de aceea pavilionul părea sărăcăcios. Au compensat prin talentul lor elevii şi profesorii şcolilor gimnaziale şi grădiniţelor din Piteşti care au amenajat în aer liber, adevărate grădini multicolore, fiecare stand având câte o tematică.
Preţuri pentru toate buzunarele
Comercianţii au fost cei care s-au bucurat de numărul mare de vizitatori. Aceştia au expus spre vânzare flori, arbuşi, pomi fructiferi, bulbi sau seminţe. Fiecare dintre cei care aveau plante spre vânzare, ofereau cumpărătorilor şi sfaturi de îngrijire şi plantare.
Preţurile produselor au fost pentru toate buzunarele. Spre exemplu, levănțica la ghiveci costa de la 10, la 35 lei, cactușii erau 5 lei, 10 lei, 15 lei, în timp ce bulbii de floarea Paștelui erau 15 lei, de dalie 25 lei, de amarilis 20 lei şi de lalea 2 lei. Florile la ghiveci, cum ar fi aloe vera, costau de la 20 la 40 de lei, bujorii 40 lei, panseluţele 3 lei, tirolezele 20 lei, muşcatele românești de la 15 la 30 de lei, crăițele 3 lei, cercelușii 40, petuniile de la 3 lei la 30 lei. Unii comercianţi vindeau stoloni de căpşuni la preţul de 7 lei, răsaduri de ierburi aromatice, cum ar fi: tarhon 10 lei, rozmarin 5 lei, busuioc 10 lei. Pomii fructiferi: pruni, cireşi, meri, se vindeau cu preţuri între 15 lei şi 50 de lei în funcţie de soi. Pentru cei care doresc să încerce şi altceva, erau oferiţi spre vânzare smochini, la 100 lei, coacăze copac la 40 de lei, afini la 40 de lei sau rodiu (n.r pom care face rodii) la 40 lei.
Mâncarea ceva mai scumpă…
Vizitatorii care au fost îmbiaţi de mirosurile din zona cu preparate culinare au fost nevoiţi să scoată ceva mai mult din buzunare. Asta pentru că o bere draft costa 10 lei, o apă 6 lei iau un suc la bidon 8 lei. Pentru o clătită, clienţii au plătit între 11 şi 16 lei, la fel şi pentru o felie de pizza. Un burger costa între 25 şi 35 lei.
Mămici cu bebeluși, la ”Parada florilor”
Parada a fost deschisă de câțiva bebeluși în cărucioare, aduși de mămici. Au urmat preșcolarii, elevii și liceenii de la unitățile de învățământ din Pitești, fiecare cu podoabe din flori, baloane, steaguri și pancarte inscripționate cu numele școlii de unde provin. Parada a fost închisă cu câteva dansuri populare care i-au încântat pe cei prezenți.
Proprietarul unei pizzerii, cel mai câștigat
Unul dintre comercianții care au ieșit în câștig în prima zi a Simfoniei Lalelelor a fost proprietarul unei pizzerii situată în Piața Primăriei, chiar la câțiva pași de instituției. Imediat cum s-a încheiat parada, zeci de oameni care au asistat la eveniment s-au așezat la coadă pentru a-și cumpăra ceva de mâncare, cele mai comandate fiind feliile de pizza, sucurile și apa.
Charlie Chaplin a oferit bomboane copiilor
Şi la ediţia din acest an, pe aleile parcului copiii erau întâmpinaţi de diverse personaje de poveste. În plus, un mim, care îl imita pe Charlie Chaplin, a fost atracţia micuţilor. Aceştia se uitau fascinaţi la personajul care putea să stea mult timp nemişcat, fără ca măcar să clipească. Cei mai cuminţi erau recompensaţi de către mim cu bomboane. Copiii au fost încântați de picturi pe față, baloane, animatori, tobogane gonflabile, ateliere de creație (origami, modelaj). Voluntarii, prezenți pe tot parcursul zilei, au oferit sprijin celor prezenți prin informațiile oferite.
Lalele cu bulbi oferite gratis
Ieri, la ora 12.00, în piațeta de la intrare în Lunca Argeșului, au fi oferite vizitatorilor 15.000 de lalele cu bulb, pentru a fi replantate de doritori în grădini sau ghivece! Tot ieri, în ziua sărbătorii Sfântului Gheorghe, a avut lor în lunca Argeşului un spectacol de muzică populară susţinut de „Doina Argeșului”, un spectacol de dans și muzică grecească tradițională, oferit de Comunitatea elenă din Pitești (Ansamblul de dans FILIA, grupul vocal ELADA, duet Ana Maria & Sebastan). Seara s-a încheiat cu un spectacol de muzică și dans, oferit de Centrul Cultural Pitești (Clubul „Total Dance”, Grupul Folk P620 etc.).
Ştefan Bănică Junior, spectacol de zile mari!
Vineri seara timp de două ore, a avut loc un concert extraordinar al Filarmonicii din Pitești, pe scena amplasată în parc, invitații serii fiind soprana Oana Șerban și tenorul Andrei Petre, iar dirijor Alexandru Ilie.
Sâmbătă, numărul vizitatorilor a crescut spectaculos. Peste 25.000 de vizitatori au fost în cea de-a doua zi a festivalului “Simfonia Lalelelor”! Atât în cursul zilei cât şi seara în timpul concertului susţinut de Vescan și Ștefan Bănică Junior, parcul a fost plin de oameni.
Prezentatorul concertului de sâmbătă seara a fost Dan Negru. Mulţi dintre cei prezenţi au cântat la unison cu artiştii şi au dansat. În liniştea serii, Ştefan Bănică Junior a putut fi auzit, nu doar în parc ci şi în zonele apropiate, oamenii ascultând de pe balcon acordurile muzicale.
Partener Distribuţie Oltenia
Distribuție Oltenia a sărbătorit alături de argeșeni o nouă ediție a expoziției internaționale dendro-floricole Simfonia Lalelelor, în calitate de partener al celei de-a 46-a ediție a Simfoniei Lalelelor. “Suntem bucuroși să revenim în postura de parteneri tradiționali ai Simfoniei Lalelelor, un eveniment care aduce an de an sărbătoare în comunitatea locală. De-a lungul anilor, Simfonia Lalelelor i-a obișnuit pe piteșteni și nu numai, cu flori, muzică, spectacole, distracție în aer liber și multă energie. Iar de energie ne ocupăm noi. Sunt sigur că și această ediție va fi una memorabilă și se va bucura de un număr însemnat de vizitatori.”, a declarat Eugen Butoarcă, Director Executiv Distribuție Oltenia. Ca de fiecare dată, operatorul Distribuție Oltenia se implică în evenimentele menite să ofere zile de sărbătoare membrilor comunității de toate vârstele din aria sa de operare.
M. Sandu şi M. Duinea