Judecătorul reprimit în magistratură, se pensionează!

1

Ieri, pe ordinea de zi a Secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a fost soluţionată o cerere depusă de judecătorul Daniel Dumitru Dumitru, de la Judecătoria Piteşti. Magistratul a înaintat cererea de pensionare și i-a fost aprobată. Astfel, magistratul care fusese exclus din magistratură în iulie 2022 şi s-a întors în sala de judecată în urma unei deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 4 aprilie anul acesta, va părăsi sistemul de bunăvoie, şi nu în urma unei sancţiuni. Astfel el se va putea bucura de o pensie specială, alăturându-se valului de pensionări din rândul magistraţilor. 
Judecătorul Daniel Dumitru Dumitru a avut, de-a lungul timpului, câteva sancţiuni disciplinare aplicate de CSM. Cea mai importantă, a fost însă decizia din iulie 2022 când a fost luată hotărârea excluderii din magistratură a acestuia. Decizia a venit după ce Inspecţia Judiciară a cerut sancţionarea sa în urma unei decizii scandaloase, dată de Daniel Dumitru Dumitru în mai 2020, când l-a lăsat în libertate pe Antonio Stoica, un pedofil care și-a abuzat sexual fetița în vârstă de doar 6 ani. Judecătorul l-a condamnat la închisoare cu suspendare pe pedofil. Sentința prevedea că tatăl agresor nu avea dreptul să se apropie de locuință în care trăia fetiţa şi mama ei. Numai că la o zi de la condamnare Antonio Stoica s-a dus acasă, încălcând decizia instanței. Procurorii au cerut înlocuirea controlului judiciar cu arest, numai că Dumitru Dumitru Daniel a decis că nu se impune o măsură mai severă. În urma recursului făcut pe procurori, pedofilul a fost condamnat de Tribunalul Argeş la 5 ani cu executare.

I-a fost recunoscută vechimea în muncă

Hotărârea de excludere dată de CSM în iulie 2022 nu era definitivă şi magistratul a contestat-o la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Completul de 5 judecători din cadrul ICCJ a admis luna aceasta, mai exact pe 3 aprilie, recursul formulat. Drept urmare, prin hotărârea nr 1059 dată de dată de Secţia pentru Judecători din cadrul CSM din data de 6 aprilie, judecătorul s-a întors la Judecătoria Piteşti după ce a fost dispusă încetarea suspendării şi „repunerea în situaţia anterioară a domnului judecător Dumitru Dumitru Daniel prin recunoaşterea vechimii în muncă şi în magistratură pe perioada cuprinsă între 20.07.2022 (data suspendării din funcţie) şi data de 03.04.2023 (data încetării suspendării din funcţie)”.

Agresor eliberat

Judecătorul Dumitru s-a întors în sala de judecată după Paște, şi la una dintre primele şedinţe susţinute după revenirea sa, a dat o decizie care a stârnit reacţii negative, în râmdul procurorilor şi al poliţiştilor. Acesta a dispus punerea în liberate a unui bărbat care împreună cu fii lui, minori, unul de 13 ani, altul de 15 ani, au bătut un călător într-un autobuz Publitras şi un martor. Potrivit anchetei poliţiştilor Secţiei 2 încăierarea a avut loc în autobuz, după care agresorii au coborât. Au urcat într-un alt autobuz şi din maşină au văzut victima mergând pe stradă în apropiere de Argintex. Au coborât şi l-au luat din nou la bătaie pe bărbat. Atunci, şoferul unui Logan a intervenit să-l scape pe cel agresat, dar a a fost şi el lovit. Mai mult tatăl şi cei doi fii i-au provocat distrugeri la maşină. Au ajuns la spital atât călătorul bătut, de două ori, cât şi martorul care a vrut să-l scape. A fost reţinut Sorin T. 41 de ani şi fiul de 15 ani. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din autobuz au fost depuse la dosar. Pe 19 aprilie procurorii au dispus plasarea sub control judiciar a minorului şi pe Sorin T. l-au prezentat la Judecătoria Piteşti cu propunerea arestării preventive. Judecătorul Daniel Dumitru a dispus cercetarea lui în stare de libertate, fără a lua o altă măsură preventivă. Decizia a fost contestată, iar pe data de 24 aprilie, Tribunalul Argeş a respins cererea de arestare preventivă a bărbatului dar a dispus împotriva lui arestul la domiciliu pentru 30 de zile.

Decret prezindenţial

Imediat după revenirea sa în magistratură judecătorul Dumitru Dumitru Daniel a înaintat către CSM o cerere de pensionare, având în vedere că îndeplineşte condiţiile de vechime în muncă. Ieri Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Președintele României a propunerii privind „Eliberarea din funcţie, prin pensionare, a domnului Dumitru Dumitru-Daniel, judecător la Judecătoria Piteşti”. Decizia va merge la preşedinţie, acolo unde Klaus Iohannis va semna decretul de pensionare.M.Sandu