Maine va avea loc Noaptea Muzeelor, iar o parte din cetățeni se va afla în număr mare la unele activități ce vor avea loc în județul nostru.
Astfel, pentru a preveni și a asigura prima intervenție la nevoie, pompierii argeșeni vor desfășura o serie de activități preventive și în permanență vor fi pregătiți să răspundă operativ cu mijloacele tehnice de intervenție din dotare în vederea stingerii incendiilor, acordării ajutorului medical de urgență și salvării persoanelor din medii ostile vieții.
Pentru a vă menține în siguranță și pentru a reacționa în mod corect pe timpul unor situații de urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș vine în sprijinul cetățenilor cu două seturi de recomandări:
Măsuri de prevenire a incendiilor:
# Nu vă înghesuiți în muzeu, așteptați cu calm să intrați în spațiile expoziționale;
# Respectați întocmai circuitul de vizitare stabilit pentru eveniment și îndrumările personalului care asigură supravegherea;
# Supravegheați permanent copii;
# Respectați interdicția fumatului și utilizării focului deschis;
# În cazul în care sesizați o sursă de incendiu, producerea unui incendiu sau a unui alt eveniment deosebit în spațiile de vizitare, anunțați imediat personalul muzeului.
Reguli de comportare în cazul izbucnirii unui incendiu:
# Păstrați-vă calmul și nu vă înghesuiți spre ieșire;
# Respectați îndrumările personalului muzeului;
# Părăsiți clădirea în care a izbucnit incendiul;
# Nu utilizați lifturile pentru evacuare;
# Nu vă întoarceți în clădirea incendiată.
S. Mihai