În această după-amiază un tragic accident rutier s-a produs la Mălureni. În mașină se aflau două femei și doi copii un băiat și fată, micuța fiind fiica unei dintre femei. Mama copiilor a putut ajunge cu fetița de 1 an, care era incoștientă, la sediul poliției din Mălureni, de aici polițistul plecând cu ele înspre ambulanță. Medicii au preluat copilul, dar din pcăate nu au mai putut face nimic.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș s-a stabilit că: o femeie de 39 de ani, din Mușătești, care conducea un autoturism pe DJ 703i, din direcția Pitești către Mușătești, în localitatea Mălureni, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi rulat pe șanțul pentru scurgerea apelor pluviale și ar fi acroșat un cap de pod.
În autoturism, pe lângă conducătoarea auto se aflau trei persoane: o fată de 17 ani și fiica sa de 10 luni (pe care o ținea in brațe pe bancheta din spate) și un băiat de 13 ani.
Fetița de 10 luni, care era inconștientă în urma accidentului, împreună cu mama sa, au fost preluate de către șeful Postului de Poliție Mălureni, în vederea deplasării în întâmpinarea ambulanței solicitate la caz.
De asemenea, în urma impactului, băiatul de 13 ani, pasager în autoturism, a fost rănit. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul de Pediatrie.
Din păcate, în urma eforturilor depuse de cadrele medicale, fetița de 10 luni a decedat la spital.
Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
S. M.