Bebeluş mort în accidentul provocat de bunică

0

O tragedie a avut loc sâmbătă, în comuna Mălureni acolo unde o femeie, în vârstă de 39 de ani, a provocat un accident rutier. O fetiţă în vârstă de 10 luni a murit în urma coliziunii. Micuţa nu era aşezată în scaun special, fiind ţinută în braţe de mama ei, o minoră în vârstă de 17 ani.
Sâmbătă, Elena T., de 39 de ani, din comuna Muşăteşti, se afla la volanul unui Logan. În maşină mai erau fiul ei, în vârstă de 13 ani, nora, în vârstă de 17 ani şi fiica acesteia din urmă, de 10 luni. Micuţa nu era aşezată în scaun special, ci era ţinută în braţe de mama ei care era aşezată pe bancheta din spate. Maşina rula pe DJ 703i, din direcția Pitești către Mușătești. În timp ce se afla în localitatea Mălureni, şoferiţa a pierdut controlul volanului. Maşina a părăsit şoseaua şi se spune că a mers zeci de metri pe șanțul pentru scurgerea apelor pluviale, s-a izbit violent de un cap de pod și s-a oprit în albia unui pârâu.

Maşina a mers pe şanţ şi a izbit un cap de pod

Mama minoră a reuşit să scoată bebeluşul din maşină şi a fugit cu el în braţe spre o altă mașină și de acolo la Postul de Poliţie Mălureni. A bătut disperată la uşă şi a ieşit şeful de post care era liber şi se afla în vizită la colegi. Tânăra mămică i-a cerut ajutorul precizând că a fost un accident dar nu ştie cum s-a întâmplat. Fetiţa era în stare de inconştienţă, iar mămica în stare de şoc. Ca să câştige timp, şeful de post a decis să ia mașina personală și să meargă ca să se întâlnească cu ambulanța pe drum. Când fetiţa a fost prelată de echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă, se afla în stop cardio respirator. Medicii au intubat-o şi au pornit manevrele de resuscitare în drum spre Spitalul de Pediatrie Piteşti. Din nefericire, micuţa nu a putut fi salvată şi a fost declarat decesul. De asemenea, în urma impactului, băiatul de 13 ani, pasager în autoturism, a fost rănit. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul de Pediatrie. În timpul cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipale Curtea de Argeş, s-a stabilit că bunica fetiţei decedate, era foarte obosită. Ea lucrase în schimbul 3 şi se pare că a adormit la volan. Nici şoferiţa nu îşi amintea cum s-a petrecut accidentul. Pe numele Elenei T. a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut. M.Sandu