Tatăl violator, 30 de ani detenție!

0

Pedeapsă în premieră pentru instanțele din județul Argeș în dosarul unui tată care și-a violat fiica, în timp ce fata avea doar 10 ani. Micuța a fost și victima fratelui ei, un minor de 16 ani. Ca și cum traumele suferite din partea celor doi nu ar fi fost destul de mari, copila a fost oferită, chiar de tatăl ei, și la doi vecini. Anchetatorii care au făcut cercetările spun că este unul dintre cele mai grave cazuri de abuz sexual din județul nostru. Au fost făcute trei dosare penale și toți cei patru au fost pedepsiți în funcție de gravitatea faptelor lor. Tatăl a primit, în total, 30 de ani de detenție, fiind cea mai mare pedeapsă dată pentru viol de instanțele din Argeș.
În luna noiembrie 2019, o fetiţă în vârstă de 11 ani, din comuna Poiana Lacului, a reclamat la Poliţie că fratele în vârstă de 16 ani, a forţat-o de mai multe ori să întreţină relaţii sexuale. Ancheta a stabilit că, într-adevăr, minora fusese abuzată sexual din anul 2018 de la vârsta de 10 ani iar minorul a fost arestat preventiv. Deşi la acel moment fetiţa nu a spus de frică, ulterior, s-a stabilit că şi tatăl o violase. Mai mult s-a aflat că Ionel M., acum de 50 de ani, cel care ar fi trebuit să îşi ocrotească şi să îşi educe copiii, îi neglija, îi bătea şi îi ţinea în condiţii mizere. A fost arestat și el! Bărbatul avea 7 copii, 6 băieți și o fată. Soția i-a murit în timpul unui accident la pădure. Femeia s-a dus la lemne și a căzut un copac peste ea. După ce mama copiilor a decedat, bărbatul, prieten bun cu paharul, nu s-a mai ocupat de copii. Singura care le mai făcea câte ceva de mâncare era bunica lor, care locuia în aceeași curte cu alți doi frați ai bărbatului. Tot ea le mai aducea şi haine, primite de pomană. Din nefericire, nimeni din familie nu a știut ce se petrece în casa lui Ionel M.

Şi-a „oferit” fiica şi unor vecini

După arestarea părintelui lor, copiii minori au fost plasați unor asistenți maternali. Au beneficiat de consiliere psihologică și când s-a simțit în siguranță, fata a povestit că, pe lângă frate și tată, a fost violată și de doi vecini, cu aprobarea tatălui. Ancheta a fost extinsă și oamenii legii au stabilit că este adevărat, fiind arestați și cei doi frați, care au abuzat minora. La audieri tinerii au povestit că faptele s-au petrecut la insistențele tatălui fetiței. Se spune că vecinii au ajuns în această situație după ce au efectuat o lucrare pentru Ionel M. la cavoul soției sale. După ce au terminat de muncit cei doi frați au mers acasă la Ionel M., acolo unde bărbatul a fost atât de „generos” încât le-a oferit-o pe fiica lui, ca pe o marfă, să-și satisfacă nevoile sexuale. Şi asta nu s-a întâmplat doar o dată, ci de mai multe ori, după cum s-a stabilit în timpul cercetărilor!

Fratele a ajuns într-un centru pentru minori

Au fost constituite trei dosare penale și toti cei implicați au ajuns, pe rând, în fața judecătorilor de la Judecătoria Pitești. Primul care a fost judecat și condamnat a fost fratele minor. Acesta a fost acuzat de viol în formă continuată și a fost condamnat la măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 3 ani, în martie 2020. A fost dus în Centrul de Reeducare Buziaş. Un an mai tâziu, a fost judecat tatăl pentru viol în formă continuată și rele tratamente aplicate minorilor. În timpul procesului, toți cei 7 copii ai bărbatului au fost audiați, în calitate de martori, inclusiv minorul arestat. Mărturiile lor au fost suficient de explicite încât magistraţii să se lămurească asupra situaţiei. Astfel, în august 2021, Judecătoria Piteşti l-a condamnat pe Ionel M. la 18 ani şi 9 luni închisoare, însă procurorii au atacat sentinţa cu apel. Curtea de Apel Piteşti a majorat pedeapsa şi a rezultat o condamnare de 26 de ani şi 5 luni închisoare. Procurorii nu s-au oprit aici! L-au trimis pe bărbat în judecată şi în cel de-al treilea dosar alături de cei doi vecini. Tatăl a fost judecat pentru instigare la viol în formă continuată şi cei doi tineri la viol în formă continuată.

Totalul pedepselor este de peste 58 de ani!

Astfel, în ultimul dosar, Ionel M. a mai primit o pedeapsă de 10 ani. Judecătorii Judecătoriei Piteşti au contopit toate pedepsele din cele două sentinţe şi au adăugat un spor, rezultând, în total, 30 de ani de detenţie. „contopeşte pedepsele ce fac obiectul prezentei cauze cu infracţiunile pentru care inculpatul MI a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1120 din 03.08.2021 pronunţată de Judecătoria Piteşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 644/A din 29.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare la care se adaugă un spor obligatoriu de 19 ani şi 5 luni închisoare (o treime din 58 ani şi 3 luni), rezultând pedeapsa parţială de 29 de ani şi 5 luni închisoare. (…) constată că pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1041/15.07.2021 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 915/A/21.12.2021 a Curţii de Apel Piteşti, constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, iar pedeapsa rezultantă parţială de 29 de ani şi 5 luni stabilită prin prezenta hotărâre constituie al doilea termen al recidivei postcondamnatorii. (…) dispune executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1041/15.07.2021 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 915/A/21.12.2021 a Curţii de Apel Piteşti, pe care îl adaugă la pedeapsa rezultantă parţială stabilită prin prezenta hotărâre de 29 de ani şi 5 luni închisoare, în final, inculpatul M.I. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 30 de ani închisoare, în regim de detenţie”, se precizează în sentinţă. Decizia a rămas definitivă săptămâna trecută, după ce Curtea de Apel Piteşti a respins apelurile declarate de inculpaţi.

Daune morale de 100.000 euro

Tot în al treilea dosar, în care a fost judecat tatăl, au fost condamnaţi şi cei doi vecini. Primul, A.P.M. a fost condamnat la 9 ani închisoare pentru viol în formă continuată, iar fratele lui, A.P.L la 7 ani închisoare tot pentru viol în formă continuată. Tinerii dar şi tatăl copilei, după ce îşi vor executa pedeapsa, nu au voie timp de 5 ani să se apropie de victimă nici să ia legătura cu ea. Ionel M. are aceeaşi interdicţie şi faţă de ceilalţi 6 copii. În plus, instanţa îi obligă pe tată şi cei doi vecini să-i plătească fetei, care în prezent se află la un asistent maternal, daune morale în valoare de 100.000 de euro. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.