Duminică se stabilește a doua promovată

0

În liga secundă, Dinamo ocupă în acest moment locul 3 în clasament datorită golaverajului, însă, în cazul în care egalitatea cu Oțelul se menține și după ultima rundă a play-off-ului, gălățenii vor fi cei care vor promova direct, având avantajul punctelor obținute la finalul sezonului regular. În cazul în care nu obțin promovarea directă, atât Oțelul, cât și Dinamo, au asigurată prima poziție de baraj. Aceasta asigură prezența la barajul de promovare, în dublă manșă, cu ocupanta locului 8 din play-out Ligii 1, aceasta fiind, înaintea ultimei etape, Chindia Târgoviște.

Pentru cel de-al doilea loc la baraj au rămas în luptă Gloria Buzău și Unirea Dej, formații despărțite de 2 puncte înaintea etapei finale din play-off. În ultima rundă, Gloria va juca în deplasare, pe terenul celor de la CSA Steaua, în timp ce Unirea Dej va juca la Galați.

O victorie pe stadionul Steaua le asigură buzoienilor clasarea în fața Unirii Dej. Un egal sau o înfrângere pot fi de asemenea suficiente, în cazul în care Unirea Dej nu câștigă partida cu Oțelul. Cea de-a doua formație prezentă la baraj va avea ca adversar ocupanta locului 7 din play-out-ul Ligii 1, aceasta fiind, înaintea ultimei runde, UTA Arad. Ultima etapă, duminică 21 mai, roa 13:00 • Oțelul – Unirea Dej • Steaua – Gloria Buzău • Poli Iași – Dinamo. S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.