Trei adolescenți cu vârste de 17-18 ani au trăit spaima vieții lor ieri, 22 mai 2023, în timp ce se aflau la plimbare într-o zonă împădurită din comuna Mărăcineni.
Aceștia au fost surprinși de un urs și s-au refugiat pe balconul unei case părăsite, de unde au apelat numărul unic de urgență 112, anunţă Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Argeş.
Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Argeș, împreună cu un echipaj SMURD și cu autoritățile locale s-au deplasat la fața locului și, folosind semnalele acustice și luminoase, au reușit să îndepărteze ursul.
Cei trei adolescenți au fost coborâți în siguranță și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă, după cum au mărturisit, nu vor uita ușor experiența trăită.
Doar de la începutul sezonului cald și până în prezent, jandarmii argeșeni au intervenit la peste 50 de apeluri 112 care semnalau prezența urșilor în zonele populate.
Reamintim cetățenilor să evite, pe cât posibil, apropierea de animalele sălbatice, iar în caz de pericol să apeleze imediat numărul unic de urgență 112, mai spun reprezentanţii IJJ.