- Din punctul meu de vedere
Așa ceva nu am crezut să existe pe lume și vreau să vă spun întreaga istorie. Zilele trecute, am avut plăcerea, eu și soția mea, să primim, în casa noastră de la Albota, vizita unor oameni de litere de la Paris. Printre ei, domnul Rudy Malonga, strănepotul scriitorului congolez Jean Malonga. Ce căuta strănepotul în România ?
De aici începe incredibila poveste despre un popor care iubește o carte.
Rudy Malonga a venit în țara noastră pentru a începe un ciclu de conferințe cu privire la aniversarea a 70 de ani de la publicarea primului roman al literaturii din Congo Brazzaville. În urmă cu șapte decenii, străbunicul său avusese curajul și talentul de a scrie acest roman în condițiile în care colonizatorul avea tendința să descurajeze orice activitate literară a colonizaților. Romanul se numește ”Inimă de arian” (”Coeur d Aryenne).
Să bați mii de kilometri pentru a vorbi despre cartea întemeietoare a literaturii țării tale mi s-a părut un demers eroic, oricum, unul pe care nu l-am mai întâlnit în întreaga mea viață și nici nu îl credeam posibil.
Congo este o țară împărțită în două țări pentru că așa au dorit cei care acum dau tuturor lecții de democrație, mă refer la Belgia și Franța. Belgia a avut în posesie Congo Kinshasa, iar Franța a stăpânit Congo Brazzaville.
Marele scriitor Mario Vargas Llosa a descris în romanul ”Visul celtului” ceea ce s-a întâmplat în spațiul actualului Congo Kinshasa pe vremea împăratului belgian Leopold al II-lea. Milioane și milioane de oameni au murit de boli, de epuizare, de bătaie sau pur și simplu omorâți de stăpâni în exploatările arborilor de cauciuc. În celălalt Congo, francezii se pare că au fost un pic mai omenoși.
Ei bine, în 1953, când partea franceză a țării străbătute de fluviul Congo era încă o colonie, un băștinaș a avut curajul însoțit de talent de a scrie un roman, romanul de la care a început literatura în această țară.
În principiu, le era interzis să scrie, probabil pentru a nu lăsa mărturie lumii despre colonialism.
La Râmnicu Vâlcea, unde a participat la un festival literar, alături de o delegație din care au mai făcut parte Marilena Lică Mașala, Ferdy Ajax (Haiti) și ziaristul congolez Marie Alfred Ngoma, Rudi Malonga a vorbit despre uriașa semnificație a romanului scris de străbunicul său pentru cultura unei țări în care și astăzi există copii care nu au ținut în viața lor în mână o carte.
Pe mine, această situație m-a bulversat, pur și simplu.
România stă infinit mai bine economic decât Congo Brazzaville, dar nu am auzit ca noi să fi pus vreodată atâta pasiune pentru a le vorbi străinilor despre cărțile noastre întemeietoare, deși avem o rețea de secții ale Institutului Cultural Român pentru a căror funcționare sunt cheltuite sume uriașe de bani.
Congolezii au puține biblioteci și extrem de puține cărți. Când o carte ajunge într-un sat, o citesc o sută de oameni, ne-a spus Rudy Malonga.
Cu privire la roman, ce să spun, îl am în față, când scriu aceste rânduri, în ediția lui în limba franceză, din 2014, printr-o colaborare între o editură locală și una pariziană.
Nu interesează pe nimeni în România un roman scris de un scriitor de culoare din Congo Brazzaville, în afară de mine și de șeful Editurii Hoffman, Andy Barcan, care a participat la întâlnirea de la Albota. Poporul din rândurile căruia s-a ridicat scriitorul Jean Malonga nu are banii necesari pentru a traduce romanul în diferite limbi și a-l face cunoscut lumii.
Romanul pune problema colonialismului. O poveste de dragoste între fiica unui colonist alb și un tânăr de culoare se sfârșește tragic. O tragedie din dragoste într-o țară aflată într-o uriașă tragedie economică și socială.
Aici, la Albota, în Argeș, ne-am gândit să găsim resursele necesare pentru a edita romanul în limba română, pentru a deveni astfel prima țară, în afara celei de origine și de țara colonizatoare, în limba și cultura căreia apare acest roman.
De ce ?
Simplu ! Pentru a arăta că și în Congo Brazzaville există literatură, există mari scriitori, toți plecând ”din Mantaua” lui Jean Malonga.
Sunt sigur că veți spune că ar trebui să finanțeze fosta metropolă acest demers cultural. Ei bine, fosta metropolă, care se ocupă și în prezent de resursele naturale ale țării africane, nu face acest lucru și nu e interesată nepărat să ofere lumii o mărturie a ceea ce a fost colonialismul pe malul fluviului Congo.
Nu va fi nici foarte greu, nici foarte ușor să finanțăm noi traducerea în limba română și tipărirea acestei cărți care se va citi, sunt sigur, pe nerăsuflate. Sunt gata să mă ocup cu seriozitate de găsirea resurselor, în așa fel încât să facem din ”Inimă ariană” un proiect al Asociației ”Ordessos” gestionată de Denisa și Emil Vlaicu.
Probabil că totul va dura un an sau poate doi, fiindcă așteptăm traducerea din partea doameni Marilena Lică Mașala, câtă vreme noi ne ocupăm de bani.
De bani, fiindcă despre asta este vorba.
Ai însă degeaba bani, dacă nu ai dragoste, iar dacă ai dragoste, se pot găsi și banii, cel puțin așa am gândit stând de vorbă cu strănepotul scriitorului Jean Malonga și cu prietenii săi.
Marie Alfred Ngoma, ziaristul de la Agenția de Informare a Africii Centrale, a publicat deja un articol cu privire la demersul noastru.
Se spune că literatura română ar fi fost mai prezentă în culturile altor țări dacă nu ar fi existat obstacolul limbii, greu traductibilă. Eu cred că totul se poate atunci când există dragoste, pasiune.
Când l-am văzut pe Rudy Malonga cu privirile strălucind de bucurie că România va fi prima țară în care se va traduce romanul întemeietor al literaturii țării sale, atunci am primit toată recompensa de care am nevoie pentru idee și munca ce va urma.
Atâta iubire pentru o carte nu am crezut să existe pe lume. n
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
