- Din punctul meu de vedere
În articolul de azi mă adresez mai ales celor care obișnuiesc să citească, celor pentru care cartea nu este un obiect straniu, celor care consideră că există o luptă de idei, iar ideile false pot ucide pe termen lung așa cum armele ucid pe termen scurt.
Un domn de origine elvețiană care lucrează pentru Universitatea din Viena, pe numele său Oliver Jens Schmitt, a scris ”O istorie a Bisericii Ortodoxe Române” (1918 – 2023) apărută de curând la Editura Humanitas.
Cartea ceartă BOR, căreia îi găsește cele mai grave păcate cu putință. Lucrarea este, practic, nu o istorie, ci o colecție de fapte, scoase din contextul istoric și considerate greșite, ale reprezentanților BOR, în ultima sută de ani.
Așadar, cineva din Austria a fost pus să joace în picioare instituția fundamentală a poporului român. Românii nu sunt capabili să scrie o istorie a propriei lor Biserici deoarece, așa cum s-a spus la lansarea cărții, există „dificultatea foarte mare, chiar imposibilitatea istoricilor români de a scrie obiectiv despre istoria românilor” și șansa salvatoare pe care am avut-o noi, românii, a fost ca unii istorici străini să ne ofere „o cercetare de tip occidental cu o sobrietate științifică totală, nepăsându-le de nimic altceva decât de onestitatea intelectuală”.
Alături de Dennis Deletant și Keith Hitchins este prezentat și Oliver Jens Schmitt, autorul cărții de față, despre care s-a spus cu emfază că este „una dintre cele mai importante cărți pe care editura Humanitas le-a scos de 30 și ceva de ani încoace”.
Este cartea unui procuror, mai degrabă decât a unui istoric, așa cum bine remarca Vasile Bănescu.
În discursul pe care l-a avut la lansarea cărții, Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, a înjurat atât de grosolan BOR, încât nu mai avea mult și o declara organizație teroristă.
Lui Liiceanu, Biserica noastră i se pare a avea profilul unui bandit, deoarece „ne aflăm, în fața unei instituții cu o istorie teribil de discutabilă, care se bucură, totuși, de o credibilitate infinită în rândurile poporului preponderent de la sate, dar nu numai. Și atunci, noi putem vorbi, putem scoate cartea asta, dar nu înseamnă că ceea ce facem noi acum, va mișca într-un fel rândurile groase ale unor enoriași care au fost bine educați în acest sens al valorilor tradiționaliste”.
Românii, crede editorul, nu își cunosc propria Biserică:
”Coabităm cu o mare necunoscută. Trăim alături de ea, mulți în mijlocul ei, dar chipul ei și culisele ei rămân total necunoscute. Nu avem o documentație completă a acestei istorii, din cauza că arhivele BOR sunt lăcătuite. Legea spune că arhivele oricărei instituții din România trebuie să se afle la arhivele statului. Excepția o face BOR. Cheile arhivelor se află în mâna conducerii Bisericii. BOR ne refuză nouă, românilor, accesul la faptele ei, la istoria ei, la ierarhii ei, la relațiile cu regimurile politice din cei 100 de ani”.
Istoria BOR este, după părerea editorului, ceve ce arată oribil:
„Istoria BOR nu arată deloc încântător și onorabil. Aceasta a colaborat politic cu patru dictaturi: carlistă, legionară, antonesciană și comunistă. Ar trebui ca oamenii să fie șocați de istoria deloc onorabilă a BOR-ului, care nu și-a asumat vocația martirajului în perioada regimului comunist”.
Liiceanu, în contrapondere cu martirii noștri, îl menționează pe Zelenski – „singurul președinte care se comportă vocațional la nivelul funcției lui”, dispus să moară oricând pentru poporul său.
Într-un real delir, editorul spune despre Biserica majorității românilor că „în ciuda faptului că a golit treptat valorile creștinismului, de-a lungul slujirii a două mii și ceva de ani, ea nu este afectată de acest lucru”.
Liiceanu insistă:
„În momentul de față, cei care creditează în continuare BOR-ul, în ciuda istoriei ei teribile din perioada comunismului, nu-și dau seama că, de fapt, în joc se află viața lor, însăși calitatea vieții lor viitoare”.
Ideea aberantă ar fi că dacă renunțăm la ortodoxie, vom trăi mai bine.
Directorul Editorui Humanitas le spune ierarhilor BOR că „ar fi trebuit să nu scape prilejul să înțeleagă că rolul cel mai bun pe care l-ar fi putut juca în acest timp, ar fi fost modalitatea de integrare a valorilor ortodoxiei în valorile Uniunii Europene și punerea lor de acord. Nici Europa nu și-a dat marea silință ca să înțeleagă cum să integreze națiunea cu cea mai mare biserică ortodoxă din statele europene”.
Preoții și ierarhii noștri nu au știut să fie martiri precum Zelenski, iată o idee halucinantă.
Nu cred că greșesc spunând că apariția acestei cărți este o punere la cale sponsorizată, o lovitură bine calculată dată spiritualității românești tocmai din Austria, țară care ne interzice intrarea în Spațiul Schengen.
Iulian Capsali:
” Necesitatea stringentă a României de a se defini, astăzi, nu în raport cu valorile tradiționale și religioase, ci, în primul rând, cu valorile democrației de tip occidental, opuse valorilor imperialismului rusesc – este o marotă pe care directorul editurii Humanitas o rostogolește în mod obsesiv în luarea sa de cuvânt. Lipsit de onoare și scrupule, acesta induce ideea total eronată potrivit căreia păstrarea și promovarea valorilor noastre creștine ortodoxe ar însemna, de fapt, susținerea și promovarea valorilor imperialismului rusesc.
Domnul Liiceanu este un om inteligent. Știe, dar refuză în mod perfid să recunoască că valorile creștine ortodoxe n-au intrat nicicând în conflict cu valorile culturale europene. Religia creștină ortodoxă, cu toate componentele ei biblice, doctrinare, spirituale, morale, istorice, pedagogice, culturale etc., împreună cu limba și cultura românească constituie pilonii de bază ai identității noastre naționale românești și europene.”
Cum spuneam la început, m-am adresat în acest articol oamenilor care citesc cărți și care știu că ideile pot ucide pe termen lung.
Cartea lui Oliver Jens Schmitt este un obuz tras în direcția identității spirituale a poporului român.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
