Avertismente proprietarilor care nu își îngrijesc terenurile

0
0

Și la Mioveni, toţi proprietarii de teren privat, cu atât mai mult cei care dețin teren intravilan, au obligaţia legală de a-l curăţa periodic, de a tăia vegetaţia şi îngriji copacii de pe suprafaţa deţinută. 
Prin legislația în domeniu, dată atât la nivel national cât și prin hotărâri ale Consiliului Local Mioveni, s prevăd aceste obligaţii, a căror neîndeplinire se sancţionează cu amenzi.
Astfel, pe lângă impactul negativ asupra peisagisticii urbane, acestea se pot transforma în adevărate focare de infecţie, pot genera adăpost pentru animale sălbatice, reptile sau alte viețuitoare, punând, în unele cazuri, în pericol sănătatea şi siguranţa cetăţenilor. Pe cale de consecință, fie că sunt persoane cu domiciliul în orașul Mioveni sau în altă localitate, atâta vreme se dețin terenuri pe raza administrativă a orașului există obligația legală de a fi igieniza și îngrijite.
”Nu doar cetățenii au această obligație! Atât instituţiile, cât şi firmele care deţin în proprietate, închiriere sau concesiune terenuri virane sau construcţii începute şi nefinalizate în intravilan sunt obligaţi să asigure igienizarea terenurilor prin tunderea periodică în decursul unui an a vegetaţiei şi eliminarea deşeurilor menajere şi nemenajere aflate în incintă. Reprezentanții primăriei și cei ai Poliției Locale vor transmite avertismente tuturor proprietarilor care nu se conformează, iar cei care nu vor lua măsurile necesare se vor alege cu amendă” au transmis autoritățile locale. S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.