Jandarmii îl căutau prin pădure, el dormea!

0

Un bărbat, în vârstă de 79 de ani, le-a dat de lucru jandarmilor montani și salvamontiștilor. Omul a fost căutat întreaga noapte în zona montană de la Voina, după ce o rudă a sunat la 112. A fost găsit ieri dimineață, nevătămat. Omul le-a mărturisit jandarmilor că a dormit toată noaptea într-un vagon forestier. Astfel, în timp ce echipe de căutare colidau prin pădure să-i dea de urmă, omul dormea liniștit fără să aibă habar câtă agitație și îngrijorare a provocat. 
Intervenția la care au participat jandarmi montani, salvamontiști, pompieri și personal SMURD a durat 9 ore. În tot acest timp, echipele au colindat pădurea în zona montană Voievoda spre Voina ca să-l găsească. Bărbatul, în vârstă de 79 de ani, a plecat duminică de la o stână de pe munte, către Brajul Râușor, acolo unde stabilise să îl aștepte o rudă, ca apoi să meargă împreună la Voina. Nu a ajuns la locul de întâlnire. ”Apelul la SNUAU 112 a fost primit în jurul orei 01.20, din partea unei rude care îl aștepta să coboare în zona barajului și care nu a putut să mai ia legătura cu bărbatul. Jandarmii, alături de ceilalți salvatori, au căutat în zonă toată noaptea, pentru ca bărbatul să fie găsit. După o noapte de căutări, salvatorii au reușit să-l găsească astăzi în jurul orei 09.50, în apropierea Barajului Râușor”, au transmis reprezentanții I.J.J Argeș. Bărbatul era bine și nu avusese probleme în timpul nopții. Ba mai mult, omul a mărturisit că a dormit întreaga noapte într-un vagon forestier după ce s-a simțit epuizat și i-a fost teamă să continue drumul. M.Sandu