Filarmonica Pitești organizează vineri, de la ora 19, la Centrul Multifuncțional, un nou concert al stagiunii estivale 2023. Iubitorii percuției sunt așteptați să se bucure de muzica interpretată de Irina Rădulescu și Răzvan Florescu. I.I
În program sunt incluse piese de mare popularitate din repertoriul românesc și internațional.
Intrarea este liberă
„Irina Rădulescu și Răzvan Florescu au început să cânte împreună dintr-o întâmplare, au continuat pentru că și-au dat seama că sună bine împreună și, în prezent, caută cea mai potrivită cale pentru a continua ca duo de percuţie. Vibrafonul și marimba sunt două dintre cele mai spectaculoase instrumente și, cunoscându-le foarte bine, Irina și Răzvan își doresc să le crească popularitatea. Pentru aceasta au deja câteva soluţii: felul în care își construiesc repertoriul și profesionalismul lor ca interpreţi. Cântă în principal piese „tinere”, pentru că și repertoriul pentru un astfel de duo a început să apară abia în secolul XX, multe dintre piese fiind compuse chiar de cei care le cântă. De asemenea, colaborează cu compozitori români, prieteni, cu care pot discuta, pentru că e foarte important ca aceștia să înţeleagă mai întâi principiile de funcţionare ale instrumentelor și abia apoi să scrie.
Astfel, publicul va primi o lucrare bine scrisă și bine înţeleasă de interpreţi. Nu există un astfel de duo în România, dar Irina și Răzvan sunt încrezători în talentul și responsabilitatea pe care și-au asumat-o faţă de muzică și caută acea zonă între muzica de nișă și cea comercială. Sunt amândoi studenţi, încă, la Universitatea Naţională de Muzică București, au câștigat premii și separat și ca duo, și profesorii și publicul îi încurajează. Sunt atât de concentraţi la muzica pe care o cântă, încât Răzvan nu poate merge la karaoke pentru că i-ar fi frică să greșească melodia și aude toate greșelile celorlalţi, iar Irina nu se poate uita la Vocea României fără să audă falsurile și aritmiile. Atipic pentru o fată de vârsta ei, Irina ascultă rock clasic (Led Zeppelin și Guns’n’Roses, de exemplu), iar Răzvan caută zona de jazz cu influenţe de folclor, dorindu-și să-și dezvolte capacităţile de improvizator și în această direcţie”. Intrarea este liberă la acest concert. n
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525