Un semnal secret dat pe Netflix despre cine ar trebui să locuiască la Casa Albă

0
  • Din punctul meu de vedere

Toți cei care citim cărți, vedem filme și expoziții, vizităm muzee sau ascultăm muzică o facem pentru a deveni mai buni și mai deștepți. Unii țin aceste experiențe doar pentru ei, eu întotdeauna mi-am dorit să le împărtășesc.
Urmăresc zilele acestea un serial pe Netflix care mă face mai deștept în încercarea mea permanentă de a înțelege ce se întâmplă în America zilelor noastre.
Serialul se numește ”Supraviețuitorul desemnat” (”Designated Survivor”).
Probabil ați văzut, în urmă cu câțiva ani, ”House of Cards”, cu Kevin Spacey. Aici, Casa Albă este prezentată drept ”capiștea spoielii”, cum ar zice Eminescu, adică o cloacă a crimei, trădării, perversiunii și corupției.
Iată că avem acum un serial care dă replica. În ”Supraviețuitorul desemnat”, Casa Albă este locul de unde emană binele și adevărul. Un președinte al SUA pe nume Tom Kirkman (Kiefer Sutherland) este fan al cinstei și corectitudinii, respectă presa, nu vrea să se îmbogățească, militează pentru reducerea numărului de focoase nucleare ale NATO, își dorește relații de prietenie cu toate țările lumii.
E posibil să existe, în realitate, un asemenea președinte american ? Să vedem ce spune filmul.
Cică ar fi în America obiceiul (nu știu dacă este real) ca în timp ce tot guvernul, senatorii și deputații se află laolaltă pentru desfășurarea unui eveniment major, unul dintre secretari, adică dintre miniștri, să fie dus într-un buncăr pentru ca în eventualitatea îm care toți ceilalți mor, el să conducă America pe mai departe. Un dement, aruncă în aer Capitoliul, toți dispar în explozie, iar ”Supraviețuitorul desemnat” devine președintele SUA.
Era considerat cel mai slab dintre miniștri, un tăntălău pe care președintele, acum mort, dorea să îl dea afară.
Tăntălăul nostru este noul președinte, liderul cel bun al Americii.
Prima idee a filmului este că un asemenea locatar de la Casa Albă nu poate exista decât dacă ar muri, într-un cataclism, toată clasa politică americană.
Există și niște populiști care cred că guvernul american nu e un demn urmaș al celor care au luptat în WW2, care au trimis oameni pe Lună și au făcut să cadă Zidul Berlinului. Populiștii au format o organizație criminală, ei sunt cei care au aruncat în aer Capitoliul.
Noul președinte va lupta împotriva lor și îi va distruge.
Acest nou președinte american este un visător, e modest, spune că are mereu ceva de învățat de la alții, își plătește masa când zboară cu Air Force One, nu își ia nevasta în deplasări, sponsorizează copiii talentați, iar cu presa se poartă admirabil.
Când un ziarist incomod, premiat cu Pulizer, cineva ce aduce aminte de Seymour Hersh, publică un articol compromițător, președintele Americii îl laudă și îl încurajează să spună întotdeauna adevărul.
Președintele acesta îi învelește cu o pătură pe colaboratorii săi care au adormit la birou, epuizați de munca în folosul poporului american. Adeseori, se referă la americani, reamintind că toți cei 360 de milioane de cetățeni merită atenție, că toți au o viață, un destin, bucurii și necazuri, iar șeful statului trebuie să fie în slujba lor.
Hotărât lucru, acest om nu seamănă nici cu Donald Trump, nici cu Joe Robinette Biden.
Acest președinte providențial citează din Sfântul Apostol Pavel, cel care spune în Corinteni II să nu lăsam binele copleșit de rău, ci să copleșim răul cu binele.
Să întindem mâna toturor popoarelor ! spune acest președinte ireal.
Filmul ne arată cum ar trebui să fie un președinte al Statelor Unite, dar ne avertizează că este puțin probabil ca un asemenea om să ajungă la Casa Albă prin alegeri. ”Supraviețuitorul desemnat” a ajuns președinte tocmai fiindcă a fost izolat de restul clasei politice.
Desemnat de conspiratori pentru a putea fi manipulat ulterior.
Așa ceva nu se întâmplă în viața de toate zilele, niciun om de acest fel nu are cum să devină stăpânul Biroului Oval.
În aceasta constă măreția serialului ”Supraviețuitorul desemnat”, în faptul că arată, cu disperare, că ar fi mare nevoie de un nou gen de președinte al celei mai puternice țări de pe planetă, dar din păcate, acest lider plin de umanitate nu poate să apară în urma actualului mecanism democratic.
Într-un fel, filmul este subversiv față de establishmentul actual american și doar faptul că există Constituția SUA, cu al său celebru Prim Amendament, face ca serialul să nu fi fost cenzurat.
Acest thriller politic american, creat de David Guggenheim, a fost difuzat timp de trei sezoane, mai întâi pe ABC și apoi exclusiv pe Netflix pentru al treilea și ultimul sezon. Kiefer Sutherland, cum am mai spus, joacă rolul lui Thomas Kirkman.
Toți cei care citim cărți, vedem filme și expoziții, vizităm muzee sau ascultăm muzică o facem pentru a deveni mai buni și mai deștepți. Vă sugerez să vă faceți timp pentru acest serial de pe Netflix care ne pune problema că lumea are nevoie de un nou pattern de președinte american, dar ne atenționează, în același timp, că acest nou model este o utopie.
Multe lucruri bune pe această planetă au fost la început utopii.
Sugerez să considerați serialul ”Supraviețuitorul desemnat” drept un semnal secret dat pe Netflix despre cum ar trebui să se schimbe lumea, începând cu acel Buric al Pământului numit Casa Albă.
Eu am descifrat acest semnal în felul meu.
Descifrați-l și dumneavoastră.
Vizionare plăcută.
Gheorghe Smeoreanu (Această rubrică apare în zilele de luni și joi)