FilmFest – seri de film în Parcul „Lunca Argeșului”!

0

Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești și prin Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești, sprijină evenimentul „FilmFest ADE Pitești”, organizat de către Asociația „Acționăm. Dăruim. Educăm.” Pitești, în Parcul „Lunca Argeșului”, în cele patru weekenduri ale lunii august.
Astfel, în fiecare sâmbătă a lunii curente – serile de 5, 12, 19 și 26 august – vizitatorii parcului și iubitorii de cinema în aer liber se vor bucura de proiecții cinematografice oferite în zona verde dintre hamace și scenă, începând cu ora 20:30. Filmele selectate pentru acest proiect sunt pelicule lansate recent (2022 – 2023) și care au fost recunoscute la nivel internațional pentru calitățile lor artistice, dar și pentru valoarea mesajelor pe care le transmit.
Programul celor patru seri de film este următorul:
• 5 august: „Aftersun – A fost odată ca o vară” – dramă (2022) – Sophie, o fetiță de 11 ani, se bucură din plin de timpul petrecut cu tatăl ei iubitor și idealist, Calum (Paul Mescal), într-una din rarele lor vacanțe. În vreme ce lumea adolescenței se ivește la orizont, Calum se luptă singur cu greutățile vieții din afara rolului de tată.
• 12 august: „Ultima noapte – L’ultima notte di Amore” – dramă, thriller (2023) – Lansat internațional la Berlinale anul acesta, filmul „Ultima noapte” este plasat în orașul Milano de astăzi, unde Franco Amore (Pierfrancesco Favino) este un polițist care, cu o seară înainte de pensionarea lui, trebuie să investigheze o crimă.
• 19 august: „Străjerii Deltei” – film de aventură cu și pentru copii (2022) Premiat pentru cel mai bun scenariu la Nature & Tourism Film Festival din Germania, filmul lui Liviu Mărghidan este al doilea din seria „Străjerii” – un film pentru copii, luminos, un „Cireșarii” din zilele noastre.
• 26 august: „Un beau matin – O dimineață minunată” – dramă romantică (2022) O poveste despre familie, dragoste şi speranţă, cu Léa Seydoux şi Melvil Poupaud în rolurile principale, filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes 2022, unde a câştigat Premiul Europa Cinemas Label pentru Cel mai bun film european. n