Dezvăluirile unui orfan rebel despre DGASPC

0
0

Un scandal de proporții a izbucnit la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș în urma unor dezvăluiri făcute de un minor instituționalizat privind abuzurile la care a fost supus atât el cât și alți beneficiari într-un centru de minori din Găvana. Sunt acuzații de trafic de droguri, proxenetism fapte în care sunt implicați minori. Polițiștii argeșeni au demarat o anchetă care îl vizează și pe adolescentul care a făcut dezvăluirile, acesta fiind acuzat, la rândul lui, de comiterea mai multor infracțiuni, dar și împotriva unei educatoare din centru, cei doi fiind sub măsura controlului judiciar. Conducerea DGASPC Argeș a transmis un punct de vedere despre cele de mai sus, în care precizează, printre altele, că și un angajat la instituției ar fi implicat ”în aceste evenimente”.
Dezvăluirile au fost făcut de un minor pentru Argeplus care a publicat un articol în acest sens. ”În materialul de mai jos, documentat pe parcursul câtorva săptămâni, vă vom prezenta cum un centru de plasament din Pitești, din subordinea DGASPC, a devenit bază de racolare pentru mulți proxeneți și cum s-a ajuns inclusiv la trafic de droguri. Unul dintre minorii care au relatat această situație, în momentul în care acesta a amenințat că va spune totul presei, a fost internat, abuziv, pe motiv de comportament violent, la un spital de psihiatrie din Prahova. Situația de la CTF Găvana a fost relatată de către unii angajați și minori instituționalizați, după cum o să vedeți mai jos, atât Tatianei Eftime, șefa de la DGASPC Argeș, lui Ion Mânzână, președintele CJ Argeș, Simonei Bucura, noul Ministru al Muncii, cât și ofițerilor Antidrog. Mai mult decât atât, unul dintre minori, care știa foarte bine cum stau lucrurile în ceea ce privește traficul de droguri și prostituția, după ce a fost hărțuit de angajații centrului, a devenit violent, fiind internat la un spital de psihiatrie. De acolo, de pe un telefon mobil, acesta a prezentat, prin Whatsapp, situația de la CTF Găvana inclusiv premierului României, Marcel Ciolacu”, scrie Argeșplus. În articol se mai precizează că șefa centrului M.D. a fost anunțată pe data de 4 iunie că unele fete din centru vând droguri și fac parte dintr-o rețea de prostituție și proxenetism, i-a fost arătată, drept dovadă, o conversație pe Whatsapp, numai că aceasta ar fi anunțat Poliția abia pe 17 iulie, cu peste o lună mai târziu. Între timp funcționara a demisionat de la DGASPC Argeș și lucrează în cadrul unei primării.

DGASPC Argeș a sesizat organele de cercetare penală

După apariția informațiilor în spațiul public, DGASPC Argeș a transmis redacțiilor un punct de vedere referitor la acest scandal. ”Toți cei care ajung în grija DGASPC sunt copii vulnerabili. Din nefericire, o parte tot mai mare a celor pe care îi preluăm sunt copii cu un comportament deviant, delincvent, care au fugit de acasă, cu traume familiale, sau care au comis fapte penale, dar care nu răspund penal sau care sunt victimele unor abuzuri pentru care noi asigurăm servicii adecvate în funcție de fiecare caz. Facem de la bun început precizarea că DGASPC Argeș a fost instituția care a semnalat prima organele de cercetare penală privind posibilele fapte! În cazul semnalat într-o publicație locală, vorbim despre un minor cu un comportament delincvent, care este cercetat în mai multe dosare penale privind infracțiuni de loviri și alte violențe, amenințare, șantaj și abuz sexual. Subliniem faptul că DGASPC Argeș a sesizat organele de cercetare penală, acesta fiind reținut, iar în prezent se află sub măsura controlului judiciar. În urma deciziei dată de către magistrați, s-a decis mutarea temporară a minorului într-un alt centru pentru a nu lua legătura cu victimele din dosar – alți minori din centru și salariați, nefiind vorba de niciun abuz, ci doar de respectarea dispozițiilor organelor de cercetare penală. În același timp, am sesizat instituțiile competente inclusiv cu privire la acuzațiile aduse de minor pentru siguranța tuturor beneficiarilor din centru. În paralel instituția noastră a desfășurat și anchete interne, în urma cărora am sesizat faptul că unul dintre angajații DGASPC ar putea fi implicat în aceste evenimente. Am decis, pentru siguranța minorilor, să îl mutăm într-un alt centru. Cu toate acestea, angajatul menține legătura cu unii minori din centrul de unde a fost mutat și încearcă să îi instige pe copii pentru a obține o decizie în favoarea sa. Ne-am confruntat cu o serie de amenințări, sesizări, presiuni, șantaj pentru a reveni pe post. Am fost amenințați că „ne va distruge”, ne-au fost trimise mesaje și clipuri de amenințare, inclusiv cu un scandal mediatic într-un ziar local. Toate acestea vor constitui probe într-un dosar penal”, a transmis drept răspuns conducerea DGASP Argeș.

Educatoare plasată sub control judiciar

La rândul ei, fosta șefă a centrului a susținut că a demisionat din cauză că minorul care a făcut dezvăluirile a amenințat-o, în mod repetat, cu moartea și că-i va viola fiica și o va ucide. Tânărul care a făcut dezvăluirile a ajuns în centru când avea 14 ani după ce i-au murit ambii părinți. Într-adevăr, acesta a fost internat la Voila, Spital de Psihiatrie pentru minori, despre care se spune că internarea se poate face numai cu acordul minorului deși el susține ca a fost internat acolo cu forța. Inspectoratul Județean de Poliție Argeș a transmis că adolescentul a fost reținut pentru 24 de ore în ziua de 16 iunie, pentru loviri și alte violențe, violarea vieții private și amenințări. Se spune că ar fi lovit un copil de la centru, pe altul l-a lovit și i-a accesat ilegal telefonul, dar și că ar fi amenințat-o cu moartea, în mod repetat, pe șefa centrului și pe psiholog spunând că-i va tăia anvelopele la mașină cu cuțitul. Se pare că zilele trecute, minorul a fugit din centrul unde este internat, pentru că polițiștii urmau să îl ducă la expertiza care îi va stabili discernământul. Tot în cadrul cercetărilor s-a stabilit că o educatoare ar fi avut o purtare abuzivă asupra unor minori din centru și pe numele ei a fost întocmit dosar penal, pe data de 4 august fiind luată măsura controlului judiciar. Oamenii legii continuă cercetările în încercarea de a face lumină în acest caz. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.