Cezar Crețu a câștigat Comesad BCR Open

0

Tenis

Ediția cu numărul 10 a turneului Comesad BCR Open a fost câștigată de favoritul principal, Cezar Crețu, acesta impunându-se cu 6-7, 6-2, 6-3, în fața francezului Corentin Denolly.
Este al doilea trofeu al lui Cezar obținut în acest sezon în România, după cel de la Ioana Cup București (15k). Finalistul a obținut 16 puncte ATP, iar câștigătorul 25 de puncte ATP. Dan Tomescu și Radu Papoe au câștigat proba de dublu de la Comesad BCR Open, după ce au reușit să se impună în fața favoriților numărul patru, Corentin Denolly/Ștefan Paloși. Scorul a fost 7-6, 6-3, într-un meci ce a durat o oră și 29 de minute. Turneul de la Pitești a avut premii totale de 25.000 de dolari și a avut la start sportivi din 20 de țări. M.D.