Comisarul șef Mădălin Zamfir a fost înmormântat

0

Duminică, comisarul Mădălin Zamfir, a plecat pe drumul fără de întoarcere. La doar 37 de ani, fostul purtător de cuvânt al IPJ Argeș, a încetat din viață pe 31 august, după ce, pe 23 august a suferit un accident la Sătic, comuna Rucăr.
De fapt inimosul polițist a vrut să salveze un prieten, care intrase într-o fost septică. A fost ultimul său gest de omenie. Trupul neînsuflețit al lui Mădălin a fost depus la capela Bisericii din Ștefănești, iar ieri a fost condus pe ultimul drum. După slujba oficiată de un sobor de preoți, cortegiul funerar a pornit spre cimitir. O ultimă oprire a fost făcută în fața IPJ Argeș, unde Mădălin a primit ultimul onor al colegilor săi polițiști. Mesajele pe care prietenii și colegii le-au trecut pe pamblicile coroanelor, au impresionat, iar respectul și dragostea pe care oamenii i-au purtat-o, s-au văzut. Noi, am putea spune că duminică, Mădălin a acordat ultimul său sincron! ”Îți mulțumim Mădălin! Dumnezeu să-ți așeze sufletul acolo în Cer, alături de ceata de îngeri!” au transmis reprezentanții presei argeșene.