Scutiri de TVA pentru domeniul medical

0

Noi modificări au fost aduse de curând dispozițiilor privind TVA. S.M.
Astfel, după cum informează ANAF, prin Legea 88/2023 pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, au fost aduse modificări și completări dispozițiilor privind TVA, în scopul introducerii unor scutiri pentru anumite operațiuni economice. În acest sens s-a introdus alineatul prin care s-a prevăzut scutirea de TVA cu drept de deducere și pentru: # serviciile de construire, reabilitare, modernizare de unităţi spitaliceşti din reţeaua publică de stat # livrările de echipamente medicale, aparate, dispozitive, articole, accesorii şi echipamente de protecţie, materiale şi consumabile de uz sanitar către unităţi spitaliceşti din reţeaua publică de stat # livrarea de proteze şi accesorii ale acestora (pentru care, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 88/2023, se aplică TVA 9%) # livrarea de produse ortopedice (pentru care, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 88/2023, se aplică TVA 9%). Având în vedere cele de mai sus a fost modificat și modelul formularului (300) Decont de TVA, introducându-se rândul 14 pentru a evidenția separat livrările de bunuri/prestările de servicii scutite de TVA cu drept de deducere . Noul formular de TVA se utilizează începând cu declararea obligaţiilor fiscale aferente lunii august 2023 și poate fi descarcat de pe site-ul ANAF accesând link-ul: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/300.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.