PENIBILI în fața a 50.000 spectatori!

0

Echipa naţională a României a terminat la egalitate, 1-1, meciul disputat sâmbătă seara cu reprezentativa Israelului, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa I a preliminariilor Campionatului European 2024. “Tricolorii” au deschis scorul prin Denis Alibec (27), însă oaspeţii au egalat după pauză prin Oscar Gloukh (53).
România a făcut din nou un joc modest şi a fost dominată clar de Israel, care a avut ocazii mai multe şi mai clare, putându-se simţi nedreptăţită de rezultat. Oaspeţii au pasat mai bine, au arătat un plus de viteză şi de valoare. Prima ocazie notabilă a fost un jut de la 22 de metri al lui Yehezkel (17), prins de Horaţiu Moldovan. Românii au fost periculoşi în minutul 21, când Burcă a trimis cu capul pe lângă, după o lovitură liberă executată de Răzvan Marin. România a deschis scorul oarecum împotriva cursului jocului: Stanciu a şutat din marginea careului, portarul Glazer a respins, iar Alibec a reluat în plasă (27). Stanciu şi-a mai încercat norocul o dată (30), de la 18 metri, dar mingea s-a dus puţin alături. Israelienii au fost aproape de egalare, dar Burcă a blocat salvator şutul lui Peretz din careu (32). Acelaşi Peretz a tras de la 22 de metri, însă Horaţiu Moldovan a respins (42). La reluare, israelienii au continuat să construiască şi să preseze, iar Gloukh a încheiat cu şut la colţul lung o acţiune (53), profitând de pasivitatea jucătorilor români şi de faptul că Moldovan era mascat. Vizitatorii nu s-au mulţumit cu egalarea şi au continuat să caute drumul spre poartă, iar un şut-centrare al lui Yehezkel (58) a căzut pe bara transversală. Peretz a tras de la 17 metri, dar mingea s-a dus în blocaj (59). România a avut puţine ocazii bune de gol în partea secundă, una dintre ele fiind lovitura liberă executată de Alibec de la 30 de metro (63), respinsă de portarul Glazer. Horaţiu Moldovan a gafat aproape de colţul terenului (66), iar Weissman a fost aproape să marcheze, însă şutul său din unghi a trecut peste poartă. Cea mai mare ocazie a oaspeţilor s-a consumat în minutul 76, când Gloukh a scăpat singur, dar s-a complicat şi în cele din urmă a şutat în bară. Abu Fani a avut şi el două şuturi bune, dar la primul Moldovan a fost la post (80), iar apoi israelianul a trimis peste poartă din marginea careului (83). Horaţiu Moldovan (89) a fost providenţial la colţul scurt, la şutul trimis de Kanichowsky. Ai noştri au ratat o şansă mare prin Puşcaş (78), care a tras mult peste poartă din careu, iar la ultima fază Răzvan Marin a şutat puţin alături de la 22 de metri (90+4).
România rămâne în cursă pentru locul al doilea după acest egal, iar marţi va juca, tot la Bucureşti, cu Kosovo, care a smuls egalul cu Elveţia, 2-2.

România – Israel 1-1 (1-0) Au marcat: 1-0 Denis Alibec (27), 1-1 Oscar Gloukh (53)

România: 12. Horaţiu Moldovan – 4. Cristian Manea, 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă – 18. Răzvan Marin, 6. Marius Marin (19. Darius Olaru, 64), 10. Nicolae Stanciu (căpitan; 8. Alexandru Cicâldău, 88), 11. Nicuşor Bancu – 23. Deian Sorescu (21. Olimpiu Moruţan, 56), 7. Denis Alibec (9. George Puşcaş, 64), 20. Florinel Coman (13. Valentin Mihăilă, 56). Selecţioner: Edward Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 1. Ştefan Târnovanu, 16. Marian Aioani – 2. Andrei Raţiu, 5. Vladimir Screciu, 14. Ianis Hagi, 17. Adrian Rus, 22. Mario Camora.
Israel: 18. Omri Glazer – 2. Eli Dasa (căpitan), 4. Miguel Vítor, 13. Sean Goldberg (5. Stav Lemkin, 77), 19. Roy Revivo – 8. Dor Peretz (16. Mohammad Abu Fani, 73), 6. Neta Lavi, 15. Oscar Gloukh – 17. Sagiv Yehezkel (12. Gavriel Kanichowsky, 72), 14. Dor Turgeman (9. Shon Weissman, 62), 10. Manor Solomon. Selecţioner: Alon Hazan.
Rezerve neutilizate: 1. Daniel Peretz, 23. Yoav Jarafi – 22. Ofir Davidzada, 3. Mahmoud Jaber, 7. Ramzi Safuri, 11. Gadi Kinda, 20. Tai Baribo, 21. Din David.
Cartonaşe galbene: M. Marin (56), Drăguşin (61), Puşcaş (85), Kanichowsky (89).

”Mulțumit cu remiza”

Edward Iordănescu: “Dacă eram întrebat înainte spuneam că nu sunt mulţumit cu remiza. Acum, trebuie să fiu realist şi spun ‘Da’, sunt mulţumit cu remiza. Trebuie să o acceptăm, e un punct pus la clasament. Rămânem neînvinşi după 5 meciuri şi pe loc calificabil în clasament. Le transmit suporterilor să creadă în noi până la capăt. Sunt sigur că şi ei înţeleg că nu ne este uşor. Suntem condamnaţi să ne chinuim, să luptăm. Dar eu sunt pregătit pentru orice, e datoria mea să strâng rândurile împreună cu echipa. Şi pe la cluburi unde am fost nu mi-a fost uşor, dar de principiu am scos-o la capăt. Aşa că o să o scoatem şi aici”

”Meci prost”

Denis Alibec: “Cred că am făcut un meci prost. După ce am marcat ne-am retras un pic şi au controlat jocul, după 1-0. Chiar dacă puteam să câştigăm, s-a întâmplat să luăm gol şi nu am reacţionat cum ar fi trebuit. Pentru noi era foarte importantă această victorie, dar nu avem ce face, trebuie să mergem mai departe să câştigăm cu Kosovo şi apoi să câştigăm cu Andorra şi Belarus. Cred că ne-am retras prea repede, au pus ei presiunea pe noi”

”Înnebunesc!”

Viorel Moldovan (fost internaţional): “Am arătat încă o dată că suntem incapabili să jucăm fotbal. Nu știu ce se întâmplă. Să fii dominat acasă și să vezi această diferență de tactică și tehnică în favoarea Israelului… Mai ales când ești susținut de 50.000 de fani. Mi-am dat seama că suntem modești. Când văd atâta neputință, îmi vine să înnebunesc!” S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.