Sărbătoarea recoltei la Mioveni

0

Producătorii agricoli și meșterii populari sunt așteptați la Mioveni, în perioada 29 Septembrie – 1 Octombrie, la cea de-a XIV-a ediție a evenimentului “Târgul Meșterilor Populari – Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului”. 
Sunt invitați să participe doar comercianți înregistrați și producători agricoli atestați. Sunt acceptate doar produsele care fac parte din următoarele categorii:
# fructe și legume # preparate din carne și lapte (pastramă, semipreparate afumate, brânză, caș, cașcaval, etc)
# dulceață, zacuscă, murături și alte alimente conservate
# vin, must, țuică, afinată și alte băuturi distilate pe bază de fructe
# miere, propolis și alte produse apicole
# dulciuri de casă (ambalate și certificate, cu termen de valabilitate)
# produse de artizanat (diverse elemente cioplite în lemn, țesături, broderii, lavandă, etc.). Înscrierile se fac în perioada 13 – 22 Septembrie, la Compartimentul Corp Control Primăria Mioveni. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Mioveni si Primăria Mioveni. S.M.