Expresia adunați ”ca la urs” a fost pusă în practică miercuri seară, când mai mulți localnici, din comuna Dragoslavele, s-au strâns pentru a asista la o operațiune de eliberare a unui urs care rămăsese prins într-un gard. Jandarmii solicitați de reprezentanții unei fundații au avut de lucru în zona de intervenție pentru a îndepărta mulțimea de gură-cască! M. Sandu
”Jandarmii argeșeni au intervenit în această seară în comuna Dragoslavele pentru eliberarea unui urs care rămăsese captiv într-un gard. Apelul a venit de la gestionarul fondului de vânătoare din cadrul Fundației Conservation Carpathia, cu care Jandarmeria Argeș colaborează, iar în urma acestuia s-a constituit echipa de intervenție la fața locului. Un medic veterinar a reușit să tranchilizeze animalul, care urmează a fi relocat pe Fondul 20 Valea Bădenilo”, au transmis reprezentanții I.J.J. Argeș. n
Jandarmii au asigurat locul intervenției, zona fiind populată, și au îndepărtat cetățenii curioși care se adunaseră „ca la urs”…
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525