Timpi de preparare:
• Timp de preparare: 15 min
• Timp de gătire: 30 min
• Gata în: 45 min
Ingrediente:
• 1kg cartofi
• 150 gr. carne de curcan
• 1 ceapă mică
• 300 ml smântână pentru gătit
• 100 g de parmezan
• 1 ou
• sare și piper
• pătrunjel tocat (opțional, pentru decorat)
• 2-3 felii de bacon
• unt
Mod de preparare:
Preîncălzește cuptorul la 200 grade Celsius. Unge o tavă cu unt.
1.Se pun cartofii la fiert în apă fierbinte cu sare, după cum dorești: curățați, tăiați rondele, cubulețe sau chiar întregi. Se lasă 10-15 minute la fiert, în funcție de grosime.
ATENȚIE: nu trebuie să îi lași să se facă până la capăt.
2.Amestecă smântâna cu oul, parmezanul și asezonează cu sare și piper. Taie ceapa julien, pune-o la prăjit în unt. După ce devine ușor aurie și sticloasă pune curcanul tăiat cubulețe. Se lasă la călit puțin, cam până începe să se simtă aroma cărnii fripte de curcan. Separat, dacă vrei, pune la projit niște bacon tăiat mărunt.
3.Scurge cartofii de apă, taie-i dacă nu i-ai tăiat de la bun început. Pune-i în tavă, toarnă sosul și presară deasupra bucățile de curcan ușor fripte. Amestecă ușor toate ingredientele. Presară pătrunjel pe deasupra. Dă la cuptor până se rumenește ușor – circa 30 de minute. După 15 minute, redu la jumătate focul. S-au făcut când cartofii s-au pătruns.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525