Fiu de polițist acuzat de ultraj!

0

Un dosar de ultraj și conducere sub influența alcoolului a fost întocmit pe numele unui tânăr în vârstă de 27 de ani, din Curtea de Argeș. Acesta a provocat o tamponare și când a fost dus la spital pentru recoltare de probe biologice a început să-l amenințe cu moartea pe unul dintre agenți. Tânărul este fiul unui fost polițișt din cadrul Poliției Curtea de Argeș, în prezent pensionar.
Oamenii legii de la Biroul Rutier al Poliției Curtea de Argeș au fost sesizați în noaptea de 21 spre 22 septembrie că a avut loc o tamponare pe strada Albeștii de Argeș. În timpul cercetărilor efectuate la fața locului, a fost depistat A. L. 26 de ani din Curtea de Argeș care a condus un Audi și a fost implicat în evenimentul rutier. Mirosea a alcool. Oamenii legii i-au cerut să sufle în etilotest iar aparatul a indicat o concentrație de alcool de 0,91 la mie în aerul expirat. A fost dus la Spitalul Municipal Curtea de Argeș pentru recoltare de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În timp ce se afla la spital, A.L. a devenit agresiv verbal. S-a luat la ceartă cu unul dintre polițiști și l-a amenințat cu moartea. Toată întâmplarea a fost înregistrată de camera bodycam, purtată de polițist. În timp ce făcea scandal, tânărul și-a dat sema că agentul are camera, prinsă la uniformă, pornită și a vrut să o smulgă dar nu a reușit. A fost imobilizat și dus la audieri după care a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore sub acuzația de ultraj și conducere sub influența alcoolului. A doua zi, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, iar procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile împotriva lui. A. L. este fiul unui fost subofițer din cadrul Poliției Curtea de Argeș, în prezent pensionar.
M.Sandu