Hoț cunoscut prins după ce a furat un telefon

0

Pentru oamenii legii, Ion J., de 66 de ani, orginar din comuna Topana, județul Olt este cunoștință veche. Bărbatl stă prin Pitești și trăiește din furturi. Ultima lui ispravă a avut loc miercuri, când a furta un telefon mobil din geanta unei femei. A ajuns în arest fiind reținut. M.S.
Întâmplarea a avut loc miercuri, 27 septembrie, în jurul orei 10:00. Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au fost sesizați, de către o femeie din Pitești, care se plângea că un bărbat i-a sustras telefonul mobil din geantă, în timp ce aștepta să cumpere produse de la un chioșc.
”Polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 3 Poliție Pitești s-au deplasat la fața locului și, în urma verificărilor, pe baza semnalmentelor oferite de persoana vătămată, au identificat persoana bănuită de săvârșirea fapte, un bărbat de 66 de ani din județul Olt. În apropierea bărbatului, polițiștii au găsit abandonat și telefonul mobil în cauză. În cauză, a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt, iar bărbatul a fost condus la sediul poliției, pentru audieri”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș
După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.