În primele nouă luni ale anului 2023, jandarmii argeșeni au constatat un număr de 84 de fapte de natură penală, dintre care 58 de infracțiuni în baza Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
De asemenea, în perioada de referință, lucrătorii din cadrul Jandarmeriei Argeș au desfășurat 24 de activități preventive, atât independent, cât și în cooperare cu Agenția Națională Antidrog, în cadrul instituțiilor de învățământ și în cadrul evenimentelor cultural-artistice cu public numeros, activități la care au fost informate peste 600 de persoane, a precizat inspectorul șef Cezat Toma, al IJJ Argeș, în cadrul unei conferințe de presă.
Comparativ cu anul 2022, remarcăm o creștere a faptelor de natură penală constatate, de la 63 la 84, iar în ceea ce privește infracțiunile constatate în baza Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, creșterea a fost de la 25 la 58 de infracțiuni. De menționat este faptul că printre făptuitorii depistați pe această linie infracțională au fost și minori.