Primarul Georgescu nu scapă de arest!

2
12

Ieri, la Curtea de Apel Pitești, s-a judecat contestația depusă de primarul Mioveniului, Ion Georgescu, la decizia Tribunalului Argeș prin care i-a fost prelungită măsura arestului preventiv cu încă 30 de zile. Magistrații au respins cererea, iar edilul rămâne în arest. M. Sandu
Ion Georgescu a fost dus la Curtea de Apel Pitești dimineață, înainte de ora 9.00, oră la care era programată ședința de judecată, cu duba de la arestul IPJ Argeș alături de alți deținuți. Era așteptat de câțiva apropiați. Încătușat și ținând în mâini un bidon cu apă, edilul i-a văzut și i-a salutat cu un gest ușor din mână, înainte să coboare din mașină. S-au auzit aplauze. ”Să fii puternic”, ”Vă iubim”, ”Hai că astăzi e ziua când vii acasă”, i-au strigat susținătorii care au continuat să apalude până când Ion Georgescu a fost intodus în camera destinată deținuților de la subsolul Curții de Apel Pitești. Ion Georgescu a cerut ca măsura arestului preventiv să îi fie înlocuită cu arestul la domiciuliu, așa cum a solicitat și în alte dăți. După câteva ore, judecătorii au dat sentința. ” respinge ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Georgescu Ion, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, împotriva încheierii nr. 161 din data de 01 noiembrie 2023, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş – Secţia penală, în dosarul nr. 5454/109/2023”, scrie în decizia de ieri. Așadar primarul orașului Mioveni va rămâne în arest.

2 COMENTARII

  1. Bine ca s-au tinut tare judecatorii, caci tipul e in stare sa ia o atitudine spasita ca sa scape de arestul preventiv (acum) si de condamnare cu executare (mai tarziu).

    Cati doctori platitori de spagi de 30.000€ s-au angajat la Spitalul Mioveni pana acum?
    Cum isi vor recupera „investitiile”?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.