Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil

0

În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinsteşte Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavriil şi al tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri. Deci, în această zi nu sunt prăznuiţi doar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ci toate cetele îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu. I.I
Arhanghelul Gavriil, al cărui nume se traducere din ebraică „Dumnezeu este puterea mea”, este unanim considerat a fi mesagerul veştilor bune.
Păzitorii oamenilor
Potrivit Noului Testament, el le-a vestit sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria. De asemenea, vestea cea bună, naşterea Mântuitorului, a fost adusă Maicii Domnului tot de Arhanghelul Gavriil. Este înfăţişat în icoane ca purtător al unui semn divin, un crin sau o trompetă în care va suna pentru a anunţa cea de-a doua venire a lui Iisus pe Pământ. Mihail se traduce din ebraică prin „Cine-i ca Dumnezeu”. Mihail, este cel care transmite rugăciunile adresate de credincioşi Tatălui Ceresc şi cel dintâi dintre îngerii păzitori care s-a luptat cu îngerii răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu, fiind reprezentat în iconografia ortodoxă în costum de soldat, purtând în mână o suliţă cu vârful îndreptat spre pământ. Sf. Arhanghel Mihail este mai des întâlnit în tradiţiile româneşti decât Gravriil. Despre Sfinții Mihail și Gavril, tradiţia spune că nu e doar motiv de sărbătoare, ci şi de reculegere şi de pomenire a celor plecaţi din această lume. Arhanghelul Mihail poartă cheile raiului, este un înfocat războinic împotriva diavolului şi veghează la căpătâiul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască. În calendarul religios popular, atât pe 8 noiembrie, cât şi în ziua precedentă, sunt pomenţi toţi morţii familiei, ofrandele aduse lor purtând numele de “Moşii de Arhangheli”. Sfinții Mihail și Gavriil au grijă însă şi de cei în viaţă: ei sunt păzitorii oamenilor din clipa în care s-au născut şi până la moarte şi se roagă continuu bunului Dumnezeu pentru sănătatea acestora. Arhanghelii sunt patroni ai casei, ard păcatele izvorâte din patimile şi slăbiciunile omeneşti şi îi ajută pe cei care ţin posturile creştineşti să îşi purifice conştiinţa. să trăiască, atunci Mihai stă la picioarele lor. În credinţa populară se spune că ziua de 8 noiembrie este cea mai nimerită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre Rai în viaţa de Apoi. Aceasta, pentru că, potrivit folclorului, cei doi sfinţi participă şi la Judecata de Apoi. De asemenea, în credinţele populare Sfântul Mihail este şi protectorul Lunii şi al Soarelui şi că ori de câte ori diavolii încearcă să le fure de pe cer (eclipse), nu ezită să se lupte cu ei.
O tradiţie regăsită şi în Transilvania, şi în Bucovina cere ca gospodinele să coacă, de Sfinţii Mihail şi Gavriil, “turta areţilor” (areţii fiind, în limbajul de la stâne, berbecii despărţiţi de oi). De Sfinții Mihail și Gavriil, areţii sunt sloboziţi din nou în staulul oilor. Turta, preparată din grâu sau porumb, este aruncată între oi şi de felul în care cade depinde rodul din primăvară: dacă turta cade cu faţa în sus, oilor le va merge bine şi vor făta uşor; turta căzută cu faţa în jos meneşte de rău – oile vor făta greu şi mulţi miei vor pieri înainte de a veni pe lume. Nu se lucrează deloc în ziua acestei sărbători, căci, se spune în popor, cei care vor munci se vor chinui rău înainte să moară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.