După 12 furturi, judecat!

0

Aflat în arest preventiv, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Negrași a fost trimis în judecată sub acuzația de furt și distrugere. Oamenii legii au stabilit, în timpul cercetărilor, că din luna august a anului trecut până în prezent, individul a comis 12 furturi din gospodării. M.Sandu
Gheorge B., de 55 de ani, din comuna Negrași, a fost arestat preventiv pe 20 septembrie.
La acel moment era acuzat de comiterea a trei furturi din gospodării. În timpul cercetărilor efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, au fost făcute percheziții acasă la bărbat.
În timpul decinderilor a fost descoperită o drujbă, aflată pe lista obiectelor dispărute în urma celor trei reclamații de furt. Oamenii legii au găsit însă și alte bunuri despre care existau indicii că ar proveni tot din furt. Au fost extinse verificările și în cele din urmă, s-a stabilit că Gheorghe B ar fi comis în perioada august 2022-septembrie 2023 nici mai mult, nici mai puțin de 12 furturi.
În plus bărbatul este acuzat de distrugere după ce ar fi incendiat o căpiță de fân.
Cercetările au fost finalizate de oamenii legii și s-a dispus trimiterea în judecată a bărbatului, în stare de arest preventiv. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, urmând să fie înregistrat pe rolul Judecătoriei Costești.