Asigurări opționale la CASS pentru argeșeni

0

Argeșenii fără venituri fiscalizate se pot asigura opţional la sistemul asigurărilor sociale de sănătate dacă vor să primească servicii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. S.M.
Aceştia vor plăti 1.980 de lei dacă se asigură la sănătate în noiembrie sau decembrie. Suma pe care o plătesc oamenii fără venituri fiscalizate care se asigură la sănătate după 1 octombrie e mai mare decât cea achitată de cei care s-au asigurat până la acea dată, ca urmare a majorării salariului minim brut pe economie, folosit ca referinţă pentru stabilirea acestei contribuţii. Conform economica.net, în acest an avem două valori ale salariului minim brut pe economie: 3.000 de lei de la începutul anului 2023 până la finalul lunii septembrie şi 3.300 de lei de la 1 octombrie până la sfârşitul anului 2023. Valoarea salariului minim brut, luată ca referinţă pentru determinarea valorii CASS datorate de persoanele fizice fără venituri care se asigură la sănătate după 1 octombrie, este cea de 3.300 de lei. Așadar, asigurarea la sănătate a oamenilor fără venituri fiscalizate e opţională şi costă 1.980 de lei dacă se asigură în noiembrie, decembrie sau în cursul anului viitor. Persoanele fizice fără venituri fiscalizate sunt neasigurate la sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Acestea se pot asigura opţional la sănătate prin completarea corectă şi trimiterea la ANAF a declaraţiei unice, dacă vor să beneficieze de servicii medicale decontate de CNAS.
Oamenii fără venituri fiscalizate care vor să se asigure la sănătate vor plăti CASS în valoare de 1.980 de lei, dacă se asigură după 1 octombrie. Oamenii fără venituri fiscalizate care se asigură opţional la sănătate datorează contribuţia (CASS) calculată aplicând cota de 10% asupra bazei de calcul egală cu 6 salarii minime brute pe economie, luând ca referinţă valoarea salariului minim în vigoare la data depunerii declaraţiei unice.