Bolnavă de leucemie are nevoie de ajutor!

0

 

La 36 de ani, o tânără mămică a aflat că suferă de o boală cumplită. S-a dus la spital pentru că se simțea foarte slăbită și avea dificultăți în respirație la cea mai mică mișcare. În urma investigațiilor medicii au stabilit că are leucemie. Vestea a venit într-o perioadă în care familia se confrunta cu dificultăți financiare din cauză că numai soțul are un loc de muncă. Prietenii celor doi soți, au demarat o campanie de strângere de fonduri din dorința de a-i ajuta. Lansăm și noi strigătul lor de ajutor către toți cei care nu rămân indiferenți în astfel de situații. Acum când sărbătorile se apropie, ajutați-o pe Gabriela să treacă peste suferință! M.S.

 

În luna octombrie Gabriela Badea, o femeie în vârstă de 36 de ani, din comuna Negrași, a mers să își facă analize pentru că nu se simțea bine. Când au ieșit rezultatele erau valori anormale de aceea i s-a recomandat să facă investigații suplimentare. În urma biopsiei s-a stabilit că suferă de sindrom mielodisplazic cu displazie multilineară. De când a fost diagnosticată și până acum a fost internată la Spitalul Clinic Colentina și la Spitalul Clinic Fundeni. Toate aceste investigații și drumuri până la București și înapoi, analize, tratament, costă bani. Soțul este singurul care lucrează și ține pasul cu greu cu cheltuielile, mai ales că cei doi soți au și un copil. Acum, pe lângă suportul moral pe care i-l oferă soției, bărbatul trebuie sa depună efoturi de neimaginat pentru a-i asigura și sumele necesare din punct de vedere medical. Nu mai poate face față singur! Este nevoie de autorul nostru, al tuturor, să le întindem o mână de ajutor. În această perioadă a sărbătorilor trebuie să fim mai buni și să ne ajutăm aproapele. Haideți ca acum în apropiere de Crăciun să o ajutăm pe Gabiela să-i reînvie speranța că va reuși să treacă cu bine peste acest moment dificil din viața ei. Haideți să ajutăm o familie ca să nu mai aibă grija banilor ci să se îngrijească doar de sănătatea tinerei femei.  Contează orice sumă, cât de mică!

 

Cei care doresc să facă donații o pot face în următorul cont la Raiffeisen Bank.

Titular cont :BADEA GABRIELA GEORGIANA

CONT lei: RO57RZBR0000060022751105