În luna octombrie, salariul mediu net a crescut cu 99 lei

1

Potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică,
câştigul salarial mediu net în luna octombrie a urcat la 4.692 lei, în creştere cu 99 lei sau 2,2% faţă de luna septembrie 2023.   M.D.

Câştigul salarial mediu brut a fost 7.509 lei, cu 159 lei (+2,2%) mai mare decât în luna septembrie 2023. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice – 11.127 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2591 lei). Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 17,1%.

#Unde s-au înregistrat creșteri salariale

În luna octombrie 2023, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna septembrie 2023, ca urmare a aplicării prevederilor legale, acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice – plus 10,3% şi în alte activităţi industriale, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – între 6% şi 7,5%.

#Sectoarele în care au scăzut veniturile

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna septembrie 2023 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie ori de încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative reduceri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 12,1% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului – minus 15,1%.

#Și bugetarii au primit mai mulți bani

În sectorul bugetar, în luna octombrie 2023 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+2,9%, ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice), respectiv în administraţia publică (+1,9%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-1,7%).

Indicele câştigului salarial real a fost 108,4% în luna octombrie 2023 faţă de luna octombrie 2022 şi de 101,6% în luna octombrie 2023 faţă de luna septembrie 2023. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 234,6%, cu 3,7 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna septembrie 2023.