FC Argeș reîncepe antrenamentele pe 10 ianuarie

1

FC Argeș a anunțat programul de pregătire din această iarnă. Alb-violeții se vor reuni miercuri, 10 ianuarie, la  Pitești, urmând ca două zile mai târziu să efectueze vizita medicală la Policlinica Sportivă Chiajna.

După o săptămână de antrenamente pe plan local, FC Argeș va merge în cantonament la Curtea de Argeș. În cele opt zile pe care le vor petrece în orașul Basarabilor, piteștenii vor pune mare accent pe pregătirea fizică. În această perioadă precompetițională, gruparea din Trivale are programate și 7 amicale. Primele două jocuri de verificare din această iarnă vor fi împotriva unor formații de liga a treia, urmând ca în celelalte cinci să întâlnească adversari din eșalonul secund. Liga 2 se va relua pe 24 februarie, FC Argeș urmând să întâlnească pe FC Csikszereda, la Miercurea Ciuc. După 15 etape jucate din acest sezon competiţional, Argeșul ocupă locul 15, cu 18 puncte acumulate, cu cinci mai puțin decât Viitorul Pandurii Târgu Jiu, ocupanta locului 6, ultimul care asigură prezența în play-off.

Programul de pregătire al echipei FC Argeș:

10 ianuarie – Reunirea lotului
12 ianuarie – Vizita medicală
11-17 ianuarie – Antrenamente Pitești
18-25 ianuarie – Cantonament Curtea de Argeș

Programul meciurilor de verificare:

30 ianuarie – AFC Muscelul Câmpulung(Liga 3)
1 februarie – Flacăra Horezu(Liga 3)
3 februarie – Concordia Chiajna(Liga 2)
7 februarie – Metaloglobus București(Liga 2)
10 februarie – CSM Slatina(Liga 2)
13 februarie – CS Mioveni(Liga 2)
17 februarie – CSA Steaua(Liga 2)
#Locațiile și orele de disputare ale celor șapte meciuri amicale vor fi anunțate ulterior