Reținut după ce și-a bătut concubina!

0
0

Luni seara, un piteștean a ajuns în arest fiind acuzat de violență domestică. Acesta și-a bătut concubina și a  amenințat-o cu moartea. Polițiștii care au intervenit după ce femeia a sunat la 112, au dispus împotriva concubinului agresiv, un ordin de protecție provizoriu pntru 5 zile.

Scandalul a a avut loc luni seara,  în jurul orei 20:00. Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un apartament, din Războieni, a avut loc o stare conflictuală între concubini, femeia fiind agresată fizic de către bărbat.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, Forin S. de 45 de ani, din Pitești, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, și-ar fi amenințat și agresat fizic concubina de 54 de ani.

”Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, rezultatul fiind pozitiv, motiv pentru care a fost emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Ulterior, în urma administrării probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.