Contractul de muncă al profesorului arestat, va fi suspendat

1

Întreaga conducere a Inspectoratului Județean Școlar Argeș a fost șocată la auzul acuzațiilor de agresiune sexuală ce îi sunt aduse profesorului de sport de la Colegiul I.C. Brătianu. Acesta riscă să nu mai poate profesa în învățământ.

La rândul său, inspectorul general școlar Dumitru Tudosoiu (foto), de la ISJ Argeș, spune că a fost șocat să afle ce acuzații grave planează asupra colegului său de catedră. ”Îl cunoșteam, evident, suntem colegi de catedră la același Colegiu. Pentru mine a fost șoc! A fost șoc pentru toată lumea. Astăzi când lucrurile au luat amploarea pe care o cunoașteți, adică a primit mandat pentru 30 de zile, șoc deja pentru toată cancelaria și elevii. Toată lumea vorbește numai despre acest lucru. Absolut nicio secundă nu m-am gândit că ar putea face ceva de genul acesta. N-am avut niciodată vreun reper, vreun semn eu și colegii mei. Eu am aflat despre acest lucru după ce Poliția l-a reținut și nu am apucat să vorbesc cu el. Din punct de vedere al activitățIi, în mod sigur, contractul de muncă îi va fi suspendat până când organele de cercetare penală vor dispune încetarea urmăririi penale sau înaintarea dosarului la Judecătorie și dacă se primește o sentință în sensul infracțiunii pe care a comis-o este foarte posibil să-și piardă locul de muncă, să nu mai aibă dreptul de a pofesa în învățământ niciodată”, a precizat acesta.