”Noi vrem pământ”, celebra poezie a lui George Coșbuc, a fost transpusă în fapte la Tigveni. Mai mulți săteni au fost mințiți că vor primi teren gratis. Creduli, oamenii au trecut la fapte. Fiecare și-a marcat propria suprafață, sătenii încercuind cu țăruși, locul ales. Situația a fost cât pe ce să escaladeze, atunci când prefectul Radu Perianu le-a explicat că nu există nicio lege prin care să li se ofere terenuri gratis. În cele din urmă sătenii au renunțat la visul pe care îl credeau realitate și au scos țărușii.
”Un conflict social care putea degenera a fost aplanat la Tigveni! Zeci de persoane au fost înșelate cu informații false că în localitate se va da pământ gratuit. Când au auzit un asemenea lucru, mulți oameni au început să își împartă o zonă din localitate. Chiar au împrejmuit viitoarele posibile proprietăți, la mica înțelegere, fără criterii legale.
Radu Perianu, Prefectul județului Argeș: ,,Unul dintre membrii unei familii mi-a spus că el și-a ales terenul dintre doi brazi pentru că vrea să își așeze o casă la umbră. Și am auzit mai multe povești de acest gen.
Oamenii au fost înșelați! Le-am explicat faptul că nu există nicio hotărâre în acest sens și că legea nu le permite să își aleagă unde se vor așeza, fără să existe documente de proprietate. Am discutat cu ei și, după două ore, au înțeles cum stau, cu adevărat, lucrurile! În semn de bună credință, au îndepărtat chiar ei țărușii folosiți ca să delimiteze așa-zisele viitoare terenuri.
Satul Momaia are nevoie de extindere, asta este cert! Locuitorii trebuie sprijiniți cum permite legea în așa fel încât să ne asigurăm că și ei și autoritățile sunt în legalitate. Este regretabil, chiar aș numi-o mojicie, aruncarea unor informații de genul celei folosite pentru a-i induce în eroare. Și îi îndemn pe argeșeni ca întodeauna să confirme astfel de lucruri, cu autoritățile competente. Și sper că nu se va mai ajunge la situații precum cea de la Tigveni care chiar putea degenera pentru că toți cei implicați erau cu nervii întinși la maxim, iar autoritățile locale au apelat la sprijinul Jandarmeriei și Poliției”, a transmis prefectul Radu Perianu.