La 17 ani, în arest pentru agesiune sexuală

0

O anchetă a polițiștilor Biroului de Investigații Criminale Pitești a fost demarată după ce o tânără a reclamat faptul că a fost pipăită în timp ce se afla în autobuz. Oamenii legii au obținut imaginile și au stabilit că o gașcă de tineri, au făcut legea în mijlocul de transport în comun, comportându-se scandalos. Au atins în zone intime două tinere și au fost teribil de amuzați în urma reacției celor agresate. Acum le-a venit ”nota de plată” pentru comportamentul scandalos. V.M.A, din Buftea, un minor în vârstă de 17 ani, a fost arestat preventiv iar un alt tânăr, Diland D. de 21 de ani, a fost plasat sub control judiciar pentru instigare la agresiune sexuală. Întâmplarea a avut loc pe data de 2 martie, iar oamenii legii au mai arestat un minor, tot de 17 ani, tot pentru agresiune sexuală.

”Față de tânărul de 21 de ani, din Pitești, reținut pentru 24 de ore în ziua de 25 martie, după ce l-ar fi instigat pe minorul de 17 ani din Bradu (reținut anterior), la săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Față de minorul de 17 ani cu domiciliul în județul Ilfov, reținut pentru 24 de ore în ziua de 25 martie, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă, pentru identificarea celei de-a doua tinere, posibil având calitatea de persoană vătămată, în vederea clarificării tuturor aspectelor ce fac obiectul cercetărilor”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.