Acum câteva zile, Voluntariul a găzduit ”Centura de Aur” la kickboxing, întrecere la care au participat cele mai bune cluburi din țară. Orașul nostru a fost reprezentat la acest concurs de Clubul Sportiv MMA Zamfirescu Adrian, care a avut înscriși doi sportivi.
La finalul competiției, Yannis Dumitru a ocupat locul 1, câștigând astfel centura pusă în joc de organizatori, iar Lucas Cristea a pierdut în finală, la puncte, după un meci spectaculos, obținând astfel locul 2. Yanis Dumitru(13 ani) are în palmares 40 de meciuri și un bilanț de excepție: 36 de victorii și 4 înfrângeri! Colegul său, Lucas Cristea(13 ani) are și el un palmares de invidiat: 30 de victorii și 5 înfrângeri! Clubul Sportiv MMA Zamfirescu Adrian are legitimați în acest moment 50 de sportivi și își desfășoară activitatea la sala de sport din cadrul Complexului Comercial John – Pitești.
#Adrian Zamfirescu: ”Sunt mândru de voi!”
Antrenorul Adrian Zamfirescu este mulțumit de rezultatele obținute de elevii săi la această competiție și așteaptă evoluții cât mai bune și la următoarele întreceri: ”Bravo, sportivii mei! Sunt mândru de voi, sunteți adevărați campioni! Capul sus pentru că urmează un an plin de provocări, atât pe Kickboxing, cât și pe MMA. Mulțumim Federației Române de Freestyle Kickboxing – FRFK pentru invitație și pentru organizarea impecabilă a competiției”.