Octavian Ciovică a câștigat Trofeul Râșnov

0
0

Noul sezon al Trofeului Râșnov de viteză în coastă (TNMVC) a debutat cu dreptul pentru Octavian Ciovică și Alexandru Pițigoi, care au obținut victoriile la Categoria II, respectiv Categoria I.

Aflat la comenzile aceluiași Radical SR8, dar mult îmbunătățit, Octavian Ciovică a dat dovadă de un ritm senzațional, ceea ce i-a permis să-și mențină prima poziție în fruntea clasamentului absolut al etapei de-a lungul tuturor manșelor competiționale. Chiar și-așa, brașoveanul n-a avut o misiune neapărat ușoară, pentru că Emil Ghinea – revenit la start cu aceeași Norma M20F (și aceasta mult îmbunătățită) – s-a aflat în permanență aproape de brașovean, diferențele dintre cei doi scăzând de la o urcare la alta.

Podiumul absolut al primei etape de Masters a sezonului a fost completat de Alexandru Pițigoi – aflat la prima etapă cu noul Porsche 992 GT3 Cup. Totuși, acest lucru s-a concretizat doar după ce bucureșteanul s-a impus decisiv în a doua manșă de concurs. La prima urcare în regim de concurs, Radu Benea reușise să se „strecoare” în fața campionului în exercițiu al Categoriei I, la o diferență de numai câteva sutimi. Astfel, prima prezență la start a bănățeanului cu modelul Ferrari 488 Challenge Evo a fost un real succes.

După cum este și firesc, Alexandru Pițigoi s-a impus în ierarhia Categoriei I, împărțind podiumul cu Radu Benea, respectiv Horațiu Ionescu Cristea, acesta din urmă arătându-și din nou clasa prin pilotarea la limite a modelului Porsche 991 GT3 MR.

#Sportivii piteșteni, pe podium

La etapa de la Râșnov, sportivii piteșteni au avut o comportare bună, reușit să urce pe podium. Dudu Șenchea a terminat pe locul 3, la grupa 3, categoria CNVC-Master, iar Eusebiu Firfirică a ocupat aceiași poziție la clasa 7a. La categoria Debutanți, Daniel Arcan a terminat pe locul 2 și pe locul 3 la categoria 7b, iar la categoria 7a, Alexandru Matei a obținut locul 2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.