În minivacanța de Paște un bărbat, în vârstă de 66 de ani, a ajuns în arest fiind acuzat de comiterea unor infracțiuni la regimul rutier. Omul a fost prins în tip ce conducea un BMW, deși are permisul anulat. Nu a fost singura încălcare a legii comisă de bărbat.
Aflați în filtru la Bradu, pe strada Gemenii, pe data de 4 mai, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au oprit un BMW pentru control. Când oamenii legii au cerut documentele pentru a fi verificate, cel de la volan, Nicolae A., de 66 de ani, din comuna Rătești, a susținut că nu are actele la el, motivând că a plecat în grabă și le-a uitat acasă. Atunci agenții au început să verifice mașina, un BMW, înmatriculat în județul Dâmbovița. S-a constatat că cel de la volan nu avea poliță RCA valabilă. Apoi, l-au pus pe Nicolae A. să sufle în etilotest. Era băut. Avea o concentrație de 0,26 alcool pur în aerul expirat. În mod normal, pentru acestă concentrație ar fi trebuit să-i rețină permisul de conducere, dar oamenii legii au stabilit că șoferul are permisul de conducere anulat din 2018, după ce a fost judecat pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat. Bărbatul, deși avea permisul anulat, a continuat să conducă, asfel că, în 2022 a fost condamnat la 1 an cu suspendare. Nu a luat în seamă nici a doua sentință, astfel că, s-a ales cu un nou dosar și în ianuarie 2024, a fost condamnat, a treia oară, pentru conducere fără permis la 2 ani și 4 luni cu executare. Decizia nu este defintitivă. De Paște, pe numele pensionarului a fost întocmit dosar penal, pentru conducerea unui autovehicul cu permisul anulat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Marți, 7 mai, după administrarea probatoriului, bărbatul de 66 de ani, aflat în stare de recidivă, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Procurorii au dispus cercetarea lui sub măsura controlului judiciar.