Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 27 decembrie 2023, în jurul orei 16:30, un bărbat de 57 de ani, a fost depistat în trafic de către polițiști, conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă conducătorul auto a refuzat transportul la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.