1.258
Dani Coman va fi noul președinte al clubului FC Argeș. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp, de primarul Cristian Gentea, în cadrul conferinței de presă, de astăzi, organizată la Primăria Pitești. Decizia a fost anunțată și de FC Argeș prin intermediul unui comunicat de presă.
Comunicatul clubului FC Argeș
”Domnul Mihai Foamete, președintele Consiliului Director al clubului FC Argeș, și-a prezentat demisia din această funcție, a anunțat astăzi într-o conferință de presă primarul municipiului Pitești, domnul Cristian Gentea.
Luând act de această decizie, edilul a propus modificarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Pitești, respectiv cooptarea domnului Dănuț Dumitru Coman în Consiliul Director al clubului ca reprezentant al Primăriei și Consiliului Local Pitești în asocierea echipei de fotbal fanion a județului Argeș.
Ședința consiliului local va avea loc în această după amiază, de la ora 15:00. Vom reveni cu alte detalii în funcție de evoluția situației. Vă mulțumim!” se precizează în comunicatul emis de clubul din Trivale.
#Update
În ședința de astăzi a Consiliului Local Pitești s-a ratificat demisia depusă de Mihai Foamete din funcția de reprezentant al Primăriei și Consiliului Local Pitești în cadrul clubului FC Argeș. Totodată, a fost aprobată propunerea făcută de primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, referitoare la cooptarea lui Dani Coman în Consiliul Director al clubului și ocuparea de către acesta a poziției ce a fost lăsată liberă de demisia lui Mihai Foamete.