Criminal în serie, din Argeș, la un pas de a fi eliberat

0

Iulian Țigănilă, cel mai temut criminal în serie, care a îngrozit Argeșul la sfârșitul anilor ’90, a fost la un pas de a ieși din închisoare, deși a fost codamnat la detenție pe viață. Judecătoria Sectorului 5 București a respins cererea de eliberare condiționată. 

 

Iulian Țigănilă are aproape 61 de ani și asta i-a permis să le ceară judecătorilor să-i înlocuiască pedeapsa detenției pe viață cu 25 de ani de închisoare. În luna martie a acestui an, Curtea de Apel București a înlocuit pedeapsa detenției pe viață cu 25 de ani închisoare.

El este deja închis de aproape 24 de ani și asta înseamnă că și-a ispășit pedeapsa minimă cerută de lege.

Tocmai de acea a intrat în comisia de eliberări condiționate de la Penitenciarul Rahova unde s-a constatat că îndeplinește condițiile unei eliberări condiționate și a fost dat aviz favorabil.

Dosrul a ajuns pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București care a respins cererea lui Iulian Țigănilă.

”Respinge cererea de liberare condiţionată a petentului condamnat Ţigănilă Iulian în raport de procesul-verbal nr. 11/20.03.2024 emis de Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Rahova. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 23.05.2024”, scrie în hotarârea 1445/2024  23.05.2024.

 

Iulian Țigănilă, criminalul din Argeș, a fost condamnat la închisoare pe viaţă după ce a ucis nu mai puţin de şapte persoane, printre care și iubita sa însărcinată. Criminalul se împrietenea cu victimele, consumau alcool împreună, apoi le lua viața. El omora victimele pentru a le fura bunurile, apartamentele sau mașinile. Ancheta a durat 15 ani după ce în fântâni părăsite sau în diferite canale de irigații, au fost găsite trupurile fără viață, cu urme de violență, ale unor persoane dispărute.