CNAIR amendată de polițiștii A1

0

Patru șoferi s-au ales cu cauciucurile mașinilor tăiate, din cauza rosturilor de dilatare de pe autostrada București – Pitești, la kilometrul 109.

Aceste rosturi sunt instalate între suprafața de rulare a podului și drum și au rolul să absoarbă mișcările care apar de la diferențele de temperatură, deformarea și contracția structurii și sarcina de trafic.

În urma acestui incident, Centrul Info Trafic din cadrul Inspectoratului General de Poliție a anunțat restricții de circulație, pentru a permite efectuarea unor lucrări de reparații la respectivele rosturi.

Restricțiile au afectat banda 1 a sensului de mers București – Pitești, la kilometrul 109.

”Circulația pe Autostrada A1 sens București – Pitești, la kilometrul 109, va fi restricționată pe prima bandă pentru efectuarea de reparații la rosturile de dilatare ale podului”, a transmis Poliția.

Imediat după ce a fost sesizată avarierea mașinilor, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au mers la fața locului pentru a remedia problema. Au găsit un element de la rosturile de dilatație ridicat, acesta provocând pagubele.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii Autostrăzi A1 au aplicat o sancțiune de 21 de puncte amendă administratrului de drum, respectiv CNAIR , în total 3.465 lei, în baza art. 105 alin. 4 din OUG 195/2002, pentru nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare, conform standardelor și reglementărilor tehnice în vigoare, a obstacolelor sau lucrărilor aflate în zona drumului public.