Nu poți să câștigi bani înroșiți cu sânge de copii

0

În România, există două feluri de presă, două genuri diferite de surse de informare, exact ca în vremea lui Ceaușescu, atunci când aveai de ales între discursul oficial și cel de la Vocea Americii și Europa Liberă.

Acum, românii se pot informa fie de la presa mainstream, fie din podcasturi.

Pentru a fi cât mai explicit, iată și o definiție de dicționar: Trend majoritar (mainstream în limba engleză) este reprezentat de o aliniere a majorității unui grup de oameni sau a unor întregi societăți umane la modele de comportament, de valori, de stil comune majorității acestora. Coagularea unui trend majoritar de gândire, comportament, valori, stil apare în general, în timp, prin alinierea treptată a reprezentanților respectivului grup determinată de variate motive: experiențe empirice, analiză științifică rațională, educație sau, uneori, chiar simplul mimetism.

Podcasturile sunt acele monologuri și, mai ales, dialoguri publicate pe Youtube, de către un grup de ziariști, care se situează, ca abordare a problemelor politice, la polul opus presei mainstream.

Presa mainstream are, zilnic, milioane de cititori și telespectatori. Vorbim despre principalele ziare și televiziuni.

Podcasturile au zilnic, luate laolaltă, câteva sute de mii de vizualizări.

Probabil că podcasturile au o audiență de mai puțin de 5 % din audiența presei mainstream. Cred că doar unul din 20 de români se informează, comparând informația, din ambele surse.

Cine sunt ziariștii care, din diverse motive, își construiesc mesajele publice în răspărul presei majoritare? Propun să îi numim:

Ion Cristoiu, Marius Tucă, H.D. Hartmann, Ionuț Cristache, Bogdan Tiberiu Iacob, Ion Spânu, Marius Ghilezan.

Dacă îi numărăm, sunt vreo șapte, cu audiență cât de cât semnificativă, iar pe lângă aceștia mai sunt încă vreo câțiva, mai mărunți.

Cei numiți își susțin ideile intrând în dialog cu unele personalități ale gândirii, precum Adrian Severin, Valentin Stan, Dan Dungaciu, Silviu Predoiu.

În presa mainstrem sunt vehiculate insistent idei pe care le cunoaștem bine. Războiul din Ucraina este ilegal și neprovocat, Putin e bandit și Zelenski este un erou, partidul lui Marine Le Pen este extremist, precum sunt la noi partidele lui Simion și Șoșoacă, Viktor Orban nu e democrat, Ursula von der Layen e democrația întruchipată, Biden e mai valabil decât Trump, Ucraina trebuie să intre în UE și NATO, la Chișinău, Maia Sandu apără democrația.

Din podcasturi și din cele câteva editoriale de nișă aflăm, dimpotrivă, că războiul are anumite cauze care trebuie trecute în revistă, că Zelenski își decimează poporul, că Macron a eșuat în politica sa globalistă, că Ursula a distrus UE, că NATO hrănește America prin comenzi de armament, că Biden e senil, că Ucraina nu promovează în niciun caz democrația și nu are ce căuta în UE și NATO, că Viktor Orban este un patriot și un lider abil, că Maia Sandu a instaurat cenzura.

Între presa mainstream și presa de nișă există o distanță uriașă în abordarea problemelor, de parcă ar vorbi fiecare despre lumi diferite, cu reguli diferite.

Nimic nu leagă cele două lumi ale presei și niciun fel de dialog nu se înfiripă între ele.

Lăsând speculațiile la o parte, putem pune întrebarea cinstită:

Cine minte?

Aflăm, de curând, că România și SUA au semnat un memorandum pentru combaterea dezinformării.

Miniştrii de externe român şi american, Luminiţa Odobescu şi Antony Blinken, au semnat, în 21 iunie, la Washington, Memorandumul de Înţelegere privind Combaterea Dezinformării.

Documentul presupune, între altele, dezvoltarea coordonată a unor strategii în domeniu, precum şi promovarea implicării presei independente, a societăţii civile şi mediului academic în combaterea dezinformării.

Zilele trecute, la Chișinău, a fost semnat un document asemănător.

Miniştrii de externe ai Ucrainei, României şi Republicii Moldova, Dmitro Kuleba, Luminiţa Odobescu şi Mihai Popșoi, au semnat, vineri, la Chişinău, o declarație comună și un memorandum de înțelegere privind combaterea dezinformării și a ingerințelor externe – relatează corespondentul Ukrinform preluat de Rador Radio România.

Şeful diplomaţiei de la Chişinău a explicat că, în declarația comună, se arată că statele au opinii comune asupra mediului de securitate și, de asemenea, sunt hotărâte să aibă un viitor democratic, pașnic și prosper.

Pe cine vor să combată semnatarii acestor documente, cumva pe cei care fac podcasturi și scriu editoriale de nișă?

În comunicatul de la Chișinău ni se spune că ”statele au opinii comune”, ceea ce este total aberant, deoarece doar oamenii, nu statele, pot să aibă opinii.

Când statele au opinii, atunci vorbim despre totalitarism.

Probabil că unii vor considera că sunt plin de candoare, mai pe șleau spus, că sunt naiv, dar întrebarea care mă preocupă este: de ce cheltuiesc statele sume uriașe pentru a-și promova opiniile și când va veni vremea să fie retezate de la rădăcină celelalte opinii?

Statele despre care se vorbește în cele două comunicate, adică SUA, Ucraina, România și Republica Moldova, vor să își impună opiniile în dauna altor opinii, ba chiar se angajează să coopereze în acest sens.

Ceilalți ce pot face, cu mijloacele lor? Când vor fi interziși?

Beneficiind de fonduri, cum spuneam, uriașe (Macron dă sume imense presei francize!), presa mainstream reușește să se impună în fața tuturor celor care nu împărtășesc ideile oficiale. Altfel spus, popoarele sunt determinate să gândească așa cum vor statele.

Cu nonșalanță, statele semnează angajamente prin care anunță că își unesc puterile pentru a susține anumite puncte de vedere numite ”adevărate”.

Ministerul Adevărului este unul dintre organele puterii superstatului Oceania din romanul ”O mie nouă sute optzeci și patru”, de George Orwell.

Nu aș fi abordat subiectul dacă nu aș avea puternica impresie că opiniile comune ale statelor amintite prevăd escaladarea războiului, nicidecum urgentarea păcii.

Când vine vorba despre viață și moarte, nu mai e timp de compromisuri.

E comod să fii ziarist al presei mainstream, câștigi bani, nu te doare capul.

Nu poți să îți câștigi însă bani înroșiți cu sânge de copii.

 

Gheorghe Smeoreanu

(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)