Canicula, pericol pentru bolnavii psihic și cu boli cronice

0

Temperaturile extrem de ridicate din aceste zile au dus la o ușoară creștere a numărului de pacienți care ajung la spital sau au nevoie de ajutor medical. În general se decompensează bolnavii cronici care suferă de hipetensiune arterială, dar în mod pregnant, au probleme persoanele care suferă de afecțiuni psihice.  Trei bărbați au ajuns la Camera de Primiri Urgențe cu insolație. 

În mod normal la Serviciul Județean de Amblanță Argeș se înregistrează, în medie, 200-210 solicitări, în 24 de ore. De două zile, numărul apelurilor de la pacienți au crescut ușor. ” Azi dimineață au fost înregistrate 230 de solicitări pentru ultimele 24 de ore,  o ușoară scădere față de ieri , când numărul de solicitări a fost de 240.  Au fost solicitări de la persoane cu febră și viroze respiratorii, predomină pacienții cu probleme psihice, pacienții cronici cu hipertensiune arterială și diabet zaharat, care se decompensează din cauza căldurii, și multe persoane cu cosum exagerat de alcool”, a precizat doctor Luminița Paul, director adjunct al Serviciului de Ambulanță al Județului Argeș.

Au ajuns la spital cu insolație

Ieri, până la ora 12.00, la Camera de Primiri Urgențe, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, 3 bărbați, de 39 de ani, de 35 ani, respect 55 de ani, care au fost diagnosticați cu insolație. Nu a fost necesară internarea. Toți trei au plecat domiciliu, cu recomandări medicale.

Recomandări pe vreme de caniculă

Având în vedere că meteorologii anunță perioade caniculare și în zilele următoare medicii vin cu recomandări pentru populație, pentru a evita decompensările și stările de rău.

”Evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00;

Dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;

Purtați pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise;

Beți zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

Nu consumați alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

Evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;

Consumali fructe și legume proaspete (pepene galben, roșu, prune, castraveți, roșii) deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă;

O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă;

Evitați activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc);

Aveți grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită; Păstrați contactul permanent cu vecini, rude, cunoștințe care sunt în vârstă sau cu dizabilități, interesandu-vă de starea lor de sănătate. Pentru a păstra o temperatură mai scăzută în locuințe, închideți ferestrele expuse la soare, trageți jaluzelele sau draperiile; Țineți ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuință; Deschideți ferestrele seara târziu, noaptea și dimineața devreme, provocând curenți de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuințe”, a precizat medicul Luminița Paul.