Alegerile prezidențiale 2025 vor avea loc în luna mai, după sărbătorile Pascale. Potrivit calendarului evenimentelor, primul tur de scrutin va fi pe 4 mai, urmând ca al doilea tur să se desfășoare pe 18 mai. În această săptămână, Guvernul României va adopta o Hotărâre privind data oficială pentru alegerile prezidențiale din 2025.
Potrivit legii 208/2015, campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor şi se încheie în dimineaţa zilei de sâmbătă, de dinaintea datei alegerilor, la ora 7:00. În aceste condiții, campania electorală pentru alegerile prezidențiale 2025, primul tur, începe pe 4 aprilie 2025 și se va încheia pe 3 mai 2025, la ora 7:00. Pe 9 mai 2025 este începutul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin iar sfârșitul campaniei electorale în România este pe 17 mai 2025.