Un tânăr licean, plasat în arest la domiciliu de către Tribunalul Argeş, se poate plimba la Mall Vivo şi la Jumbo. Nu sunt singurele locuri pin care tânărul are voie să umble nestigherit. El are permisiunea să se ducă şi la Universitatea Constantin Brâncoveanu dar şi la cursuri. Decizia a fost luată de aceeaşi instanţă care i-a admis arestul la domiciliu. În aceste condiţii, liceanul cercetat într-un dosar al DIICOT, pleacă zilnic de acasă vreme de câteva ore.
În ultima zi din luna februarie, un elev la Liceului Armand Călinescu din Piteşti a fost reţinut pentru 24 de ore, de procurorii DIICOT Piteşti. Alături de el, în arest a fost dusă şi o tânără. Pe 1 martie cei doi au fost prezentaţi Tribunalului Argeş cu propunerea de arest la domiciliu. Instanţa a admis cererea şi a dispus ca cei doi să nu părăsească locuinţa timp de 30 de zile. În plus ambii au interdicţia de a lua legătura între ei dar şi cu martorii din dosar, cinci persoane. Ieri, la Tribunalul Argeş s-a prezentat D.G.A, însoţit de avocat cerând permisiunea să părăsească domiciliul. Instanţa i-a admis cererea, cu toate că două dintre solicitări ar putea părea deplasate. „…admite cererea formulată de inculpatul D.G.A. şi permite acestuia să părăsească imobilul unde execută măsura arestului la domiciliu, situat în Mun. Pitești, ….. jud. Argeş, după cum urmează : -la data de 13 Martie 2023 pentru a se prezenta la Vivo Piteşti cu sediul în Mun. Piteşti, str. Calea Bucureşti, nr.36, jud. Argeş, între orele 09,50-12,50, -la data de 14 Martie 2023 pentru a se prezenta la Universitatea Constantin Brâncoveanu situată în Mun.Piteşti, str. Calea Bascovului, nr.2A, jud. Argeş, între orele 10,15-12,30, -la data de 15 Martie 2023 pentru a se prezenta la Universitatea Constantin Brâncoveanu situată în Mun.Piteşti, str. Calea Bascovului, nr.2A, jud. Argeş, între orele 10,15-12,30, -la data de 16 Martie 2023 pentru a se prezenta la Jumbo Piteşti, str. Constantin Dobrogeanu Gherea, nr. 1, jud.Argeş, între orele 09,20-12,20 . Permite inculpatului D.G.A…, începând cu data de 20 Martie 2023, să se prezinte la orele de curs în cadrul Colegiului Tehnic Armand Călinescu, cu sediul în Mun. Piteşti, jud. Argeş, b-dul IC Brătianu, nr.44, ore de curs care se desfăşoară la Scoala Gimnazială Nicolae Simonide, cu sediul în Mun. Piteşti, str. 9 Mai, nr.50, jud. Argeş, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri, cu excepţia zilelor libere şi a vacantelor şcolare, în următoarele intervale orare: -luni, între orele 07,30-14,30 -marţi, între orele 07,30-14,30 -miercuri, între orele 07,30-14,30 -joi, între orele 07,30-14,30 -vineri, între orele 07,30-15,15.”, se arată în decizie.
Având în vedere că în această săptămână în unităţile de învăţământ se derulează programul „Şcoala atlfel” nu este exclus ca toate deplasările să aibă legătură cu acest program. Tânărul are obligaţia să respecte întocmai intervalul orar stabilit de instanţă. M. Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525