Doi tineri, unul dintre ei minor, au ajuns în arest pentru furt. Aceştia au furat un telefon mobil pe care l-au amanetat şi au împărţit banii. Isprava nu a rămas nepedepsită, autorii fiind cercetaţi penal. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă pedepse cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Ancheta a fost făcută de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Oamenii legii avea ca principali suspecți, un tânăr de 19 ani și un minor de 16 ani, ambii din municipiul Pitești. „Din cercetări, s-a stabilit că, în seara zilei de 24 februarie a.c., în baza unei înțelegeri prealabile, cei doi, împreună cu un alt tânăr de 22 de ani, tot din Pitești, în timp ce se aflau într-un parc din municipiul Pitești, profitând de neatenția unei persoane, i-ar fi sustras telefonul mobil, pe care, ulterior, l-au amanetat și au împărțit banii”, au transmis reprezentanţii IPJ Argeş. Oamenii legii au administrat probele din dosar şi au dispus reţinerea celor doi tineri. C. S., în vârstă 16 ani, Alexandru R., în vârstă de 19 ani, au fost duși în arestul IPJ Argeş unde au stat 24 de orei. Ieri au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525