Obligatoriu! În meniurile de la restaurant, detalii despre E-uri!

0

De ieri restaurantele sunt obligate să schimbe meniurile care le pun pe mese pentru informarea clienților, acestea trebuind să conţină detalii despre ingrediente, valori nutriţionale şi E-uri, din 15 martie.
Concret clienții trebuie să fie informați despre ingredientele şi valorile nutriţionale ale produselor şi preparatelor pe care le servesc. Acest lucru a fost reglementat prin Ordinul 201/2022 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Conform economica.net, acesta trebuie initial să intre în vigoare pe 20 decembrie 2022, dar s-a hotărât amânarea până la data de 15 martie 2023 în urma consultărilor cu structurile asociative şi patronatele din HoReCa, pentru a da timpul necesar operatorilor economici să se pregătească cu toate informaţiile pe care aceştia trebuie să le afişeze în meniuri.
Prevederile actului administrativ se aplică şi în cazul site-urilor operatorilor economici care primesc astfel de comenzi online, astfel încât consumatorul să fie foarte exact informat referitor la preparatele comandate.
Concret, trebuie indicată cantitatea ingredientelor compuse constituente ale unui fel de mâncare (ex: muşchiuleţ de porc – 140g, cu garnitură de orez cu legume – 140g orez, apă, legume – 30g (morcov, dovlecel, ardei gras, în cantităţi variabile), ulei vegetal, sare, potenţator de aromă: glutamat de sodiu]). De asemenea, aditivii se înscriu în lista ingredientelor cu denumirea categoriei (ex: acidifiant, etc.) urmată de codul de numeric UE (ex: E 330) sau denumirea specifică (ex: acid citric). Astfel, ca exemplu: acidifiant – E 330 sau Acidifiant – acid citric; potenţator de aromă: E621 sau potenţator de aromă: glutamat de sodiu.
Ordinul conţine elemente esenţiale pentru sănătatea consumatorilor, ţinând cont că există obligativitatea prezentării tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare şi valorile lor nutriţionale, fiind normal să se regăsească acelaşi tip de informaţii care să descrie un preparat culinar servit într-o locaţie de alimentaţie publică.  S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.